Zicu stă şase luni | adevarul.ro

Zicu stă şase luni

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Nu-i ajungea lui Mircea Rednic că-l pierduse pe Bratu, accidentat la antrenamentul oficial. A mai apărut şi beleaua cu Zicu, care a trebuit să iasă pe targă după şapte minute de joc. Până la

Nu-i ajungea lui Mircea Rednic că-l pierduse pe Bratu, accidentat la antrenamentul oficial. A mai apărut şi beleaua cu Zicu, care a trebuit să iasă pe targă după şapte minute de joc. Până la final, infirmeria roş-albilor s-a mai umplut şi cu alţi jucători. Întreaga suflare dinamovistă aştepta foarte mult de la Ianis Zicu, fotbalistul readus în "Ştefan cel Mare" pentru a contribui la calificarea în premieră a "câinilor" în Liga Campionilor. Tot în el îşi puseseră speranţele şi pentru a face diferenţa pe "Olimpico", contra lui Lazio. Primul număr 13 din istoria clubului bucureştean

n-a bifat decât şapte minute contra italienilor. Mijlocaşul de 23 de ani s-a ciocnit violent de lazialul Stendardo şi a părăsit terenul pe targă. La pauză a revenit pe bancă cu piciorul drept imobilizat în ghips. Deşi verdictul era destul de limpede încă de atunci, după un control amănunţit efectuat ieri, Zicu a aflat că are ruptură de ligamente şi va fi nevoit să lipsească de pe gazon cel puţin şase luni. "Zicu va pleca în Belgia, unde va fi operat luni. Va fi indisponibil probabil şase luni. Este o pierdere foarte grea. Trebuie să găsesc acum soluţii pentru retur", ne-a spus ieri mâhnit Rednic. (Mugurel Dumitru)

Tabel accidentaţi

Zicu - ruptură de ligamente la genunchiul drept (va lipsi cel puţin şase luni);
V. Năstase - contractură (stă cel puţin trei săptămâni);
Moţi - are ruptură (sigur nu va juca nici în retur)
Bratu - contractură (se fac eforturi pentru recuperarea lui);
Mărgăritescu - contractură (se fac eforturi pentru recuperarea lui);
Opriţa - întindere (poate fi recuperat până la returul cu Lazio)
Pulhac - glezna umflată (va fi recuperat în câteva zile)
Niculescu - glezna umflată (va fi recuperat în câteva zile)
Lista indisponibililor este completată de Lucian Goian care va fi suspendat pentru retur, din cauza "roşului" primit pe "Olimpico".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite