Viorel Moldovan, suspendat două jocuri
0![Viorel Moldovan](https://cdn.adh.reperio.news/image-6/6396d935-9689-408b-8e56-4716b1f40c80/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D700%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Viorel Moldovan, antrenorul echipei FC Braşov, a fost suspendat două jocuri de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, după eliminarea suferită în meciul de Cupă cu FC Vaslui (1-0).
Moldovan a fost şi amendat cu 360 de lei, în vreme ce masorul Sorin Mâinea (FC Braşov) a fost suspendat o lună şi amendat cu 640 lei. Mijlocaşul Djakaridja Kone, de la Dinamo Bucureşti, a primit o suspendare de un joc şi o amendă de 700 lei, în urma cartonaşului roşu văzut în meciul cu CFR Cluj (1-1), din prima manşă a semifinalelor Cupei României-Timişoreana.
Comisia de Disciplină a luat act de retragerea din campionatul ligii a 3-a, ediţia 2009-2010, a echipelor AFC Filipeştii de Pădure (seria a 3-a), Retezatul Haţeg (seria a 5-a) şi FC Turul Micula (seria a 6-a).