Viitorul debutează mâine la "Antalya Trophy Cup". Dică va debuta în tricoul echipei lui Hagi
0După ce marţi a trecut cu 3-1 de Ferencvaros, FC Viitorul va susţine, vineri, al doilea meci de verificare în cantonamentul din Antalya.
Elevii lui Cătălin Anghel vor susţine meciul de debut în cadrul competiţiei "Antalya Trophy Cup", contra ucrainenilor de la Obolon Kiev. Meciul este programat de la ora 16.00 şi se va disputa la baza sportivă Arcadia, din Belek. FC Viitorul face parte din Grupa B la "Antalya Trophy Cup", alături de Obolon Kiev şi Tavria Simferopol. Din Grupa A fac parte U. Cluj, Sturm Graz şi Inter Baku.
Iniţial, FC Viitorul ar fi trebuit să întâlnească vineri pe RNK Split la "Antalya Trophy Cup", însă croaţii şi-au amânat pentru sâmbătă sosirea în cantonamentul din Antalya din cauza unor probleme interne. Astfel, organizatorii au decis înlocuirea lui RNK Split cu Obolon Kiev. Contra lui Obolon Kiev este aşteptat şi debutul lui Nicolae Dică în tricoul Viitorului.