VIDEO Viitorul lui Hagi, spre Liga a doua! "Puştii" Regelui au pierdut la scor la Târgu Jiu şi au şanse mici de salvare | adevarul.ro

VIDEO Viitorul lui Hagi, spre Liga a doua! "Puştii" Regelui au pierdut la scor la Târgu Jiu şi au şanse mici de salvare

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Matulevicius (stânga) le-a dat două goluri constănţenilor FOTO: MEDIAFAX
Matulevicius (stânga) le-a dat două goluri constănţenilor FOTO: MEDIAFAX

Pandurii au câştigat cu un categoric 4-1 meciul cu Viitorul Constanţa şi trag în continuare la cupele europene. Viitorul, în schimb, e cu un picior în Liga a doua.

Echipa lui Hagi a ratat un penalty la scorul de 0-0, când Cârstocea a tras slab de la 11 metri, lovitură de pedeapsă acordată în urma unui fault al lui Mingote la Rusu. Portarul Pandurilor s-a revanşat, apărând penaltyul.

Gorjenii au deschis scorul prin Matulevicius, în minutul 19, atacantul finalizând o pasă care l-a lăsat singur cu Buzbuchi. Viitorul a reuşit egalarea (minutul 41), Benzar şutând de la 22 de metri. Până la pauză, oltenii au revenit în avantaj, Matulevicius trimiţând mingea cu capul din faţa porţii.

În repria a doua a continuat recitalul Pandurilor, Malele (55) şi Paul Anton (66), ducând scorul la un neverosimil 4-1.

AICI AI CELE MAI IMPORTANTE FAZE ALE MECIULUI. 

În urma acestui scor, Pandurii ocupă locul 3, cu 56 de puncte, în vreme ce Viitorul lui Hagi a căzut pe locul 16, după Severin.

Declaraţii la DigiSport:

Mihai Răduţ, mijlocaş Pandurii: "Trebuia să câştigăm neapărat pentru a obţine un loc european. Important este să termin contractul cu capul sus şi ce va fi din vară vom vedea. M-aş bucura să revin la Steaua". 

Cristi Pustai, antrenor Pandurii: "Jocul a fost mai greu decât arată tabela. Viitorul are un joc frumos, cu trasee frumoase, dar sunt tineri. Eu sper să se salveze, pentru că la anul ar fi o echipă mult mai puternică. 

Gică Hagi: "Ne-au lipsit patru jucători azi. În prima repriză am fost peste Pandurii la toate capitolele, meritam mai mult. Am primit gol şi am căzut. Mergem înainte, mai avem patru meciuri şi încercăm să ne salvăm".  

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite