VIDEO Un coleg al lui Rădoi a plecat la Arsenal: David Silva al arabilor a fost chemat de Arsene Wenger la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omar Abdulrahman
Omar Abdulrahman

Cine şi-a închipuit că din fotbalul arab doar poţi ieşi la „pensie“ s-a înşelat. Marile cluburi din Occident au început să monitorizeze şi zona Golfului Persic, iar cel mai promiţător mijlocaş arab tocmai a fost recrutat.

Omar Abdulrahman are doar 21 de ani, însă e deja decarul campioanei Emiratelor din ultimele două sezoane, Al-Ain. În ultima stagiune, sub comanda lui Cosmin Olăroiu, mijlocaşul comparat cu David Silva şi cu Iniesta datorită stilului său de joc a adunat opt goluri şi 16 pase decisive în campionatul Emiratelor.

Apoi, site-ul Goal.com l-a inclus într-un Top 50 al celor mai buni fotbalişti din sezonul trecut, plasându-l pe locul 39, înaintea unor vedete precum Lampard şi Pirlo. 

Mai mult, prestaţiile lui Abdulrahman au trezit interesul unor formaţii europene precum Manchester City şi Arsenal. Acum, clubul din Londra l-a chemat pe colegul lui Mirel Rădoi de la Al-Ain pentru probe de joc, urmând să-l semneze definitiv, în cazul în care fotbalistul îl va mulţumi pe Arsene Wenger.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA FAZE SUPERBE CU OMAR ABDULRAHMAN

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite