VIDEO Tunisia – Algeria 1-0 în Cupa Africii pe Naţiuni. Eurogol reuşit de tunisieni în prelungirile meciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Algerienii au cedat în prelungiri contra Tunisiei în Cupa Africii pe Naţiuni
Algerienii au cedat în prelungiri contra Tunisiei în Cupa Africii pe Naţiuni

În cel de-al doilea meci din grupa D a Cupei Africii, Tunisia a învins la limită Algeria, scor 1-0, graţie unui eurogol marcat în minutele de prelungire ale întâlnirii.

Ambele naţionale africane au ratat pe bandă rulantă multe ocazii de a marca. Inexactităţile din faza ofensivă sau intervenţiile celor doi portari au făcut ca scorul să rămână alb neschimbat până în primul minut al prelungirilor meciului, când mijlocaşul tunisian Msakni a marcat un gol superb cu un şut de la 20 de metri de poarta adversă.

În urma acestui rezultat, Tunisia a egalat Coasta de Fildeş în clasamentul grupei D din Cupa Africii, fiecare din cele două echipe având câte trei puncte. Togo şi Algeria nu au niciun punct după prima etapă.

Coasta de Fildeş a învins pe Togo, scor 1-0, în primul meci din grupa D a Cupei Africii.

Tunisia: Ben Cherifia – Chemmam, Abdennour, Hichri, Ifa – Msakni, Traoui, Mouelhi, Jomaa – Hammami, Khalifa.

Algeria: M’Bohli – Cadamuro, Belkalem, Medjani, Mesbah – Mostefa, Lacen, Guedioura – Feghouli, Slimani, Kadir.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite