VIDEO: Torje - erou, Mutu - zero

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Torje (centru) a marcat al doilea său gol în campionatul italian
Torje (centru) a marcat al doilea său gol în campionatul italian

Udinese a salvat un punct preţios datorită micuţului mijlocaş care îşi menţine echipa în cursă pentru Liga Campionilor, în timp ce fanii Cesenei au vrut să-l ia la bătaie la antrenament pe „Briliant“.

La echipa naţională a României, Mutu şi Torje reprezintă trecutul şi viitorul. Situaţia e identică şi la nivel de club, în Serie A. După mai bine de un deceniu petrecut în Italia, „Briliantul" a ajuns cel mai contestat jucător al ultimei clasate Cesena!

De partea cealaltă, Torje e pe val la Udinese şi la un pas de a ajunge în Liga Campionilor cu echipa sa.Cei doi au avut parte de un weekend cu deznodăminte diametral opuse.

Lăudat de antrenor şi de ziarişti

În deplasarea de la Palermo, Udinese a câştigat un punct crucial datorită lui Torje. Introdus pe teren în minutul 66, mijlocaşul de 22 de ani a iniţiat o acţiune ofensivă pe care tot el a finalizat-o cu gol cu cinci minute înainte de final.

 A fost a doua reuşită a românului în Serie A. Rezultatul de 1-1 a însemnat că Udinese (48 de puncte după 29 de partide) rămâne în cursă pentru o clasare pe locul 3, ultima poziţie care oferă şansa unei participări în Liga Campionilor.

„Torje a înscris un gol frumos, e în creştere şi merită să-l iau în considerare în momentele grele. Sunt convins că va deveni şi mai bun pe viitor, însă are nevoie de timp pentru acomodare", a afirmat antrenorul Guidolin. Evoluţia românului a fost lăudată şi de presa italiană.

CLICK PENTRU A VEDEA GOLUL LUI TORJE

„Briliantul", salvat de agenţii de pază

Cu câteva ore înainte ca Torje să puncteze, un alt român, Adrian Mutu, a fost ţinta principală a suporterilor Cesenei. Aceştia au luat cu asalt cantonamentul echipei pentru a protesta faţă de rezultatele dezastruoase din acest sezon. Cel mai înjurat jucător a fost Mutu, care putea fi chiar bătut de ultraşi! Aceştia au intenţionat să sară gardul pentru a-i ataca pe fotbalişti, însă au fost opriţi de agenţii de pază.

Mutu a dezamăgit în tricoul Cesenei

A avut o Prestaţie catastrofală pe teren

Pentru internaţionalul român, necazurile au continuat şi ieri, în timpul meciului de pe teren propriu cu Parma, scor 2-2. Mutu a fost printre cei mai slabi jucători! Deşi a fost integralist, el n-a avut decât două şuturi pe spaţiul porţii pe parcursul întâlnirii.

Prestaţia sa a fost taxată de fanii gazdelor. Aceştia au venit la stadion cu un singur scop: să protesteze la adresa jucătorilor. La anunţarea echipelor, dintre toţi fotbaliştii Cesenei, Mutu a fost cel mai huiduit! Spectatorii nu s-au mulţumit însă cu atât. S-au întors cu spatele spre teren, tocmai pentru a-şi manifesta furia. În plus, au afişat un banner pe care scria: „Nu meritaţi să purtaţi tricoul Cesenei. Plecaţi!".

Cu siguranţă, dorinţa lor se va îndeplini, cel puţin în ceea ce îl priveşte pe Mutu. Acesta mai are un an de contract cu Cesena, însă nu va însoţi echipa în Serie B, în cazul în care ea va retrograda. De Mutu se interesează deja fostul său club, Hellas Verona, grupare cu şanse mari de a ajunge în prima ligă în viitoarea stagiune.

"Dacă sunt eu Messi de România? Mi s-a spus aşa când aveam 16 ani, dar acum comparaţia nu-şi mai are rostul, fiindcă Messi e mult prea mare. Mă bucur că am dat gol, dar trebuia să batem la Palermo."

Gabi Torje mijlocaş Udinese

Românii fac ravagii în Coreea şi în Emirate

Ianis Zicu are o „problemă": nu se mai poate opri din marcat goluri! După cele 18 înscrise în sezonul trecut pentru Timişoara şi cele 13 la ŢSKA Sofia în prima parte a sezonului, machidonul punctează pe bandă şi în Coreea de Sud. Ieri, Zicu a adus victoria formaţiei sale, Pohang Steelers, 2-1 la Sangju, cu un gol înscris în minutul 90. A fost a treia reuşită a românului în ultimele două runde.

În Emirate, Olăroiu şi Rădoi sunt aproape de a lua titlul. Al-Ain a câştigat cu 4-1, în deplasare, la Al-Sharjah, cu Rădoi titular. Cu şase runde înainte de final, echipa lui Oli e lider cu 39 de puncte, cu şapte mai multe decât ocupanta locului 2, Al-Jazira.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite