VIDEO Thierry Henry este idol la New York Red Bulls: a marcat gol din corner
0
Francezul Thierry Henry (34 de ani) face senzaţie la noua sa echipă din America de Nord, New York Red Bulls. Atacantul a marcat două goluri în ultima etapă a Major Soccer League, dintre care unul direct din corner.
Cu un salariu de 4,5 milioane de euro în 2012, Henry este cel mai bine plătit jucător din Major Soccer League. Statutul de cel mai bine plătit fotbalist din fotbalul american este justificat de evoluţia lui Henry în tricoul lui New York Red Bulls, care a marcat o „dublă” în meciul disputat împotriva lui Colombus Crew. Unul dintre goluri a fost reuşit chiar din corner, execuţia francezului stârnind uimirea tuturor, scrie cotidianul francez Le Figaro.
„Am văzut portarul ieşit din poartă şi am decis să trag”, şi-a explicat Henry execuţia impecabilă.
„Este cu adevărat o acţiune rară. Nu-mi amintesc să fi văzut o execuţie asemănătoare în cariera mea. Ce să mai putem spune. Este în formă şi este dificil să-l opreşti”, a spus antrenorul lui New York Red Bulls despre jucătorul său.
Vezi golul fabulos marcat de Henry direct din corner: