VIDEO Steaua - Chelsea 0-4: Steaua, rege în ţara orbilor, săracă la masa bogaţilor
0
Campioana României face legea pe teren, în faţa unor adversari precum Săgeata Năvodari, unde jumătate din echipa e impresariată de soţia antrenorului, dar e din alt film în cea mai tare competiţie intercluburi din lume. După 0-3 cu Schalke, roş-albaştrii au fost făcuţi KO, acasă, de trupa pregătită de Mourinho (0-4).
Uneori, înfrângerile pot fi mult mai utile decât victoriile, fiindcă te trezesc la realitate. Dacă te iei după declaraţiile lui Laurenţiu Reghecampf, Mihai Stoica şi Anamaria Prodan, ai rămâne cu impresia că aceşti oameni au inventat fotbalul, iar Steaua e o superputere în fotbalul european. De fapt, în cazul formaţiei din Ghencea se aplică următoarea zicală: în ţara orbilor, un om cu un ochi e rege. Steaua a ajuns să facă legea într-un campionat modest, cel românesc, e zmeu cu Săgeata Năvodari şi ACS Poli Timişoara, dar şi-a arătat limitele când a dat de nişte adversari buni, în niciun caz de „Top 5 în Europa“, aşa cum a fost descris Chelsea de Mihai Stoica.
După acel 0-3 cu Schalke, formaţie aflată pe locul 9 în Bundesliga, atunci când a demolat Steaua, marţi seară, a venit rândul echipei de pe locul 5 în Anglia să se distreze în compania celui mai bun club din Liga I. În prima repriză, pe teren a existat o singură trupă: Chelsea. Schurrle a făcut ce a vrut cu Georgievski în flancul drept al Stelei, iar ocaziile au venit pe bandă la poarta lui Tătăruşanu.
Ramires a deschis scorul (19), iar acelaşi Georgievski, catastrofal, şi-a întregit seara de coşmar, făcând 2-0 cu un autogol.
S-au „pregătit“ de Ligă, transferându-i pe Rusescu şi pe Chiricheş
După pauză, Mourinho a câştigat şi „repriza antrenorilor“. Ramires a realizat „dubla“, Oscar a lovit bara (58), Lampard a punctat şi el pe final, iar campioana României a fost făcută KO.
După acel 0-3 de la Gelsenkirchen, roş-albaştrii au pierdut, din nou, la scor, iar ultimul loc pare deja „garantat“ în această grupă pentru trupa lui Reghecampf. Din păcate, asta se întâmplă atunci când vii dintr-un campionat slab şi îţi vinzi şi golgheterul, dar şi cel mai bun fundaş, exact înainte de a juca în cea mai tare competiţie intercluburi din lume.
CITEŞTE ŞI:
Grupa E
Steaua - Chelsea 0-4
Ramires 19, 55, Georgievski (aut.) 44, Lampard 90
Steaua: Tătăruşanu - Georgievski (Varela 70), Szukala, Gardoş, Latovlevici - Bourceanu, Filip - Ad. Popa (Tatu 46), Stanciu, Tănase - Piovaccari (Kapetanos 46)
Chelsea: Cech - Ivanovici, David Luiz, Terry, A. Cole - Ramires, Lampard - Schurrle, Mata (Wilian 80), Oscar (Azpilicueta 78) - Torres (Eto'o 11)
Basel - Schalke 0-1
Draxler 54
Clasament:
1. Schalke 6 puncte (+4 la golaveraj)
2. Chelsea 3p (+3)
3. Basel 3p (0)
4. Steaua 0p (-7)
Etapa următoare (22 octombrie): Steaua - Basel, Schalke - Chelsea
VEZI GOLURILE MECIULUI
Min. 90 + 3 - Final de meci.
Min. 90 - GOOOL CHELSEA!!! Lampard a punctat cu un şut plasat, care a lovit şi bara.
Min. 88 - Spectatorii părăsesc, treptat, stadionul.
Min. 80 - Schimbare la Chelsea: iese Mata, intră Wilian.
Min. 78 - Schimbare la Chelsea: iese Oscar, intră Azpilicueta.
Min. 73 - Steaua a arătat că şi ea există pe teren: dublă ocazie pentru Stanciu, dar şutul său a trecut pe deasupra porţii.
Min. 70 - Georgievski, catastrofal, a fost schimbat cu Varela în huiduielile publicului.
Min 70 - Schurrle putea face 4-0.
Min. 58 - Bară pentru Chelsea.
Min. 55 - GOOOL CHELSEA!!! Ramires a reuşit „dubla“, iar Steaua e KO.
Min 50 - Lampard putea face 3-0, însă a luftat în momentul şutului.
Min 46 - A început repriza secundă. Două schimbări la Steaua: a ieşit Piovaccari, a intrat Kapetanos. A ieşit Adi Popa, a intrat Tatu.
Min. 45+ 2 - Pauză.
Min. 44 - GOOOL CHELSEA!!! Englezii au dezintegrat apărarea Stelei pe un contraatac-fulger. Eto'o a făcut ce a vrut cu Latovlevici, a şutat, Tătăruşanu a intervenit, însă Georgievski, venit lansat, a trimis balonul în propria poartă. Georgievski a făcut o primă repriză catastrofală, fiind depăşit, constant, de Schurrle.
Min. 34 - Schurrle a distrus, iarăşi, flancul drept al Stelei şi a centrat perfect pentru Oscar, care, din fericire, a şutat prost.
Min. 30 - Pe teren, există o singură echipă: Chelsea. Londonezii au patru oameni în careul Stelei la fiecare acţiune ofensivă.
Min. 27 - Chelsea atacă furibund şi la 1-0. Reghecampf se uită gânditor la meci.
Min. 19 - GOOOL CHELSEA! Londonezii au fost răsplătiţi pentru dominarea lor. Acelaşi Schurrle, care a făcut ce a vrut cu apărarea Stelei până acum, a centrat în careu, Eto'o a ratat şutul, dar Ramires a punctat pentru 1-0.
Min. 16 - Chelsea face un pressing fantastic. Steaua e dominată.
Min. 11 - Iese Torres, accidentat, şi intră Eto'o.
Min. 10 - O nouă ocazie uriaşă pentru Chelsea. Schurrle a rămas singur cu Tătăruşanu, care a ieşit curajos şi a prins mingea.
Min. 8 - Fernando Torres s-a lovit. E posibil să fie schimbat cu Samuel Eto'o.
Min. 3 - Ocazie formidabilă pentru Chelsea! Mata a creat panică în careul Stelei, iar şutul lui Schurrle a fost respins de Gardoş. Fără intervenţia stoper-ului stelist, ar fi fost 1-0 pentru Cheslea. Steaua pare timorată şi face multe greşeli.
Min. 1 - Meciul a început.
Steaua va juca, din nou, acasă, într-un meci din grupele Ligii Campionilor după o aşteptare de cinci ani. Ultima dată când bucureştenii au evoluat pe teren propriu în cea mai tare competiţie intercluburi a fost la 10 decembrie 2008, atunci când Fiorentina s-a impus în Ghencea, scor 1-0.
Chiar dacă roş-albaştrii se pot mândri cu un record impresionant şi anume zece participări consecutive în grupele unor competiţii europene, în schimb, în Liga Campionilor, Steaua are un bilanţ catastrofal. Iată doar două repere care confirmă acest lucru:
*Au trecut şapte ani de când Steaua a câştigat un meci în grupele Ligii Campionilor. Se întâmpla la 13 septembrie 2006, atunci când trupa pregătită de Cosmin Olăroiu a spulberat Dinamo Kiev, în Ucraina, scor 4-1.
*Au trecut 17 ani de la ultimul succes obţinut de Steaua, acasă, în grupele Ligii Campionilor. Trebuie să ne întoarcem la 16 octombrie 1996 pentru a găsi o victorie a roş-albaştrilor, în Ligă, pe teren propriu. Atunci, trupa pregătită de Dumitru Dumitriu a învins campioana Poloniei, Widzew Lodz, scor 1-0.
Ultimele noutăţi despre Steaua - Chelsea
*Mihai Pintilii s-a accidentat la antrenamentul de luni şi n-a putut fi recuperat. Nu va fi în lot în partida cu Chelsea. El va fi înlocuit de Lucian Filip. Deşi joacă rar la Steaua, Filip şi-a făcut datoria mereu când s-a apelat la el. Cu Filip pe teren, Steaua a întors rezultatul în returul cu Ajax, în sezonul trecut, în Liga Europa, şi a obţinut calificarea la penalty-uri.
*Din cauza faptului că au rămas multe bilete nevândute, oficialii Stelei au anunţat că o singură casă a „Arenei Naţionale“, cea de la intrarea dinspre Strada Maior Coravu, va fi deschisă până la ora 22.00! Meciul începe la ora 21.45.
*Acoperişul stadionului a fost tras, aşa că spectatorii nu vor fi afectaţi de ploaia.
*Metrorex şi RATB vor avea program prelungit până la ora 24.
*UPDATE 20.41: Chelsea va avea o galerie formată din, aproximativ, 600 de suporteri.
*UPDATE 20.52: Au venit echipele de start.
Steaua: Tătăruşanu - Georgievski, Szukala, Gardoş, Latovlevici - Bourceanu, Filip - Ad. Popa, Stanciu, Tănase - Piovaccari
Chelsea: Cech - Ivanovici, David Luiz, Terry, A. Cole - Ramires, Lampard - Schurrle, Mata, Oscar - Torres










