VIDEO S-a relansat campionatul Spaniei. Real a învins acasă, iar Barca a făcut egal iar distanţa ele e acum două puncte
0
Distanţa dintre Barcelona şi Real Madrid s-a micşorat după etapa a 31 a campionatului Spaniei, cele două fiind acum despărţite de numai două puncte.
Real Madrid a învins ieri pe teren propriu pe Eibar, scor 3-0, prin golurile lui Ronaldo, Hernandez şi Jese, echipa fostului stelist Piovaccari fiind o victimă uşoară pentru "galactici". Golul lui Cristiano a fost al 38-lea reuşit de el în acest sezon din Primera Division.
Barcelona a pierdut din avansul de patru puncte pe care-l avea faţă de Real, după ce a remizat, scor 2-2, în deplasarea de la Sevilla. barca a condus cu 2-0, goluri Messi şi Neymar, dar a fost egalată în repriza secundă de Banega şi Gameiro.
În Spania mai sunt şapte etape de jucat, iar programul Barcelonei este extrem de dificil, echipa lui Luis Enrique urmând a juca acasă cu Valencia, Getafe, Sociedad şi Deportivo şi în deplasare la Cordoba, Atletico Madrid şi Espanyol.
Real va juca acasă cu Malaga, Almeria, Valencia şi Getafe şi în deplasare la Sevilla, Espanyol şi Celta Vigo.