VIDEO Real se dezintegrează! Mourinho e ca şi plecat de la echipă, după o decizie care a scandalizat Madridul şi după un eşec incredibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casillas n-a jucat la Malaga. CAPTURA: Digi Sport
Casillas n-a jucat la Malaga. CAPTURA: Digi Sport

În urma evenimentelor de sâmbătă seară nu mai e niciun secret: „The Special One“ îi va părăsi pe „galactici“, la finalul acestui sezon, dacă nu şi mai devreme. Portughezul şi-a semnat singur sentinţa, atunci când a anunţat primul „11“. Apoi, la Malaga, Ronaldo şi colegii săi au bifat un rezultat care lasă campioana la 16 puncte de locul 1, adică de rivala Barcelona!

De peste un an, se spune că Jose Mourinho nu se înţelege cu căpitanul Realului, Iker Casillas. La un moment dat, chiar s-a vehiculat că tehnicianul portughez ar dori să-l vândă pe cel poreclit „San Iker“, mutare, totuşi, de neconceput la Madrid.

Mai mereu, oficial, părţile au negat existenţa unui conflict. De acum încolo însă, nu mai e nevoie de nicio dovadă: Mourinho şi Casillas sunt în tabere adverse. 

Ce s-a întâmplat?

În Spania a fost un adevărat şoc, atunci când Real şi-a anunţat formaţia de start pentru partida cu Malaga. Pentru prima dată în ultimii zece ani, primul „11“ n-a mai început cu Casillas, ci cu Adan, un goalkeeper de 25 de ani! Acesta a debutat, sâmbătă seară, în acest sezon de La Liga.

Mourinho s-a hotărât să-l ţină pe Casillas pe bancă, iar jurnaliştii spanioli susţin că, din acest moment, între cei doi nu mai există cale de împăcare.

Pe durata meciului cu Malaga, Casillas a fost cel mai urmărit jucător de camerele care au transmis partida. Practic, o dată la câteva minute, după fiecare ocazie, fiecare gol, s-a difuzat un prim plan cu Mourinho, urmat de unul cu reacţia lui Casillas, vizibil supărat pe bancă.

Real, învinsă de Malaga după 29 de ani!

Ca şi cum conflictul cu Casillas nu era de ajuns, Mourinho a mai primit o lovitură. Real Madrid a cedat (2-3), în deplasare, la Malaga, o formaţie în faţa căreia nu mai pierduse din 1983!

Isco (49) şi Santa Cruz (73 şi 76) au înscris pentru gazde, iar „galacticii“ au replicat prin autgolul lui Sanchez (66) şi Benzema (82).

Pe lângă titlu, Real Madrid poate pierde şi locul 2 în acest sezon. Echipa lui Mourinho se află pe ultima treaptă a podiumului, cu 33 de puncte, după 17 meciuri. Atletico Madrid are 40 de puncte, iar liderul Barcelona 49!

VEZI GOLURILE MECIULUI

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite