VIDEO Petrolul-Swansea 2-1. Ploieştenii îşi încheie aventura europeană cu o victorie de prestigiu obţinută graţie unei evoluţii entuziasmante la Ploieşti
0Petrolul-Swansea 2-1 / Deşi în tur a pierdut cu 1-5 în Ţara Galilor, Petrolul nu a dezarmat şi a a jucat cu garda jos în retur, reuşind o victorie de palmares în faţa lui Swansea.
„Lupii galbeni” au urcat-o pe Swansea pe garduri încă din startul jocului, dar scorul de 4-0, care însemna calificarea, a atârnat ca o piatră de moară de umerii ploieştenilor. Ocaziile nenumărate avute de băieţii lui Cosmin Contra în prima repriză nu s-au concretizat şi speranţele la grupele Ligii Europa au scăzut şi mai mult. Golul care a animat atmosfera şi aşa incendiară de pe „Ilie Oană” a venit în minutul 73 şi a fost marcat de Priso, care l-a executat cu sânge rece pe Tremmel.
Galezii ne-au liniştit însă la faza următoare, când au egalat prin Lamah şi munca părea una sisifică. Pentru palmares, imagine şi puncte, Hamza a înscris golul victoriei în minutul 83, dar era deja prea târziu. Petrolul rămâne acasă, cu doi mari de „dacă” în minte: ce ar fi fost dacă n-ar fi pierdut aşa de rău la Swansea şi ce ar fi fost dacă în retur ar fi jucat şi Gicu Grozav.
VIDEO cu rezumatul partidei Petrolul-Swansea.
Min. 90+3 Partida se încheie cu victoria de prestigiu a Petrolului. Galezii se califică în grupe cu scorul general de 6-3.
Min. 90+2 Hoban şutează năprasnic, mingea se duce peste poartă.
Min. 88 Hamza trage de la marginea careului de 16 metri, mingea se scurge pe lângă poartă.
Min. 83 GOOOOL Petrolul: Guilherme centrează, Hamza trimite plasat cu capul şi face 2-1 pentru ploieşteni.
Min. 74 GOL Swansea: Alcenat îl scapă din marcaj pe Lamah, care şutează pe lângă Bornescu şi restabileşte egalitatea.
Min. 73 GOOOOL Petrolul: Priso este găsit cu o pasă în adâncime în poziţie regulamentară, avansează spre poarta lui Swansea şi îl execută pe Tremmel cu un şut la colţul lung.
Min. 69 Swansea înscrie, dar golul este anulat pentru offside.
Min. 64 Ocazie mare pentru Swansea, Bornescu prinde spectaculos.
Min. 63 Petrolul continuă să preseze, golul pluteşte în aer.
Min. 52 Ocazie mare pentru Swansea: Michu trimite mingea în bară. Meciul se joacă într-un ritm alert.
Min. 50 Guilherme trage din lovitură liberă pe centrul porţii, Tremmel reţine fără emoţii.
Min. 47 Teixeira, introdus în teren la pauză, şutează, dar Tremmel respinge greu în corner.
Min. 46 A început mitanul secund.
Min. 45 Final de primă repriză.
Min. 43 Ocazie uriaşă pentru Petrolul: Hamza trimite spre poarta lui Swansea, mingea trece de portar, dar un fundaş galez respinge de pe linia porţii.
Min. 37 Galezii trag de timp şi sunt fluieraţi de fanii Petrolului.
Min. 29 Hamza încearcă o foarfecă din afara careului advers, mingea cade pe plasă.
Min. 19 Oaspeţii ratează prima lor ocazie, dar Donnelly trage pe lângă poarta lui Bornescu.
Min. 10 Gazdele au început foarte curajos acest meci, iar Swansea se mulţumeşte să apere avantajul din tur.
Min. 1 A început meciul. Atmosferă incendiară în tribunele stadionului din Ploieşti.
Petrolul: Bornescu - Alcenat, Geraldo, Hoban, Guilherme - Mustivar, De Lucas - Priso, Hamza, Boudjemaa - Dore. Antrenor: Cosmin Contra.
Swansea: Tremmel - Rangel, Chico, Amat, Davies - De Guzman - P. Hernandez, Britton, Pozuelo - Michu, Donnelly. Antrenor: Michael Laudrup.