VIDEO Ion Marin: „La arabi, n-am vrut să aud de Dinamo!“

La patru luni după ce a ajuns în Orient, „Săpăligă“ a acordat primul său interviu, pentru „Adevărul“. A plecat de la Dinamo după acel 1-4 cu Galata. „«Săpăligă» la arabi? Nu rezistă nicio lună!“, au spus mulţi. Între timp însă, Ion Marin a urcat Al-Ettifaq pe locul 8 şi şi-a prelungit contractul.

„Adevărul": Aţi dispărut din peisajul fotbalului românesc de când aţi plecat în Arabia Saudită. De ce?

Ion Marin: Pur şi simplu, n-am mai vrut să vorbesc. Am fost sunat de mulţi ziarişti, dar fie n-am răspuns, fie am refuzat politicos dialogul. Din păcate, mi s-au atribuit nişte declaraţii despre Dinamo care nu-mi aparţin. De când sunt la Al-Ettifaq, acesta este primul meu interviu.

Atunci, hai să elucidăm misterul despărţirii dumneavoastră de Dinamo...

Chiar în ziua în care am plecat din România spre Dammam, la aeroport, am luat ziarele de sport şi am văzut că s‑au inventat fel de fel de scenarii. Ba că m-au dat afară jucătorii, ba că am fugit de la Săftica, ba c[ a fost o bătaie în vestiar după ce am pierdut la Istanbul. Citeam articolele şi mă minunam până unde merge imaginaţia unora...

Şi care e adevărul?

Eu mă înţelesesem verbal cu cei de la Al-Ettifaq înainte de meciul cu Galatasaray. Să ştiţi că în ultimii zece ani am mai avut propuneri din această zonă a lumii, dar n-am plecat din cauza unor probleme familiale. Acum, când a venit oferta de la Al-Ettifaq, am vorbit cu soţia mea. I-am zis că am 55 de ani, că acum sunt sănătos, pot să muncesc, dar nu se ştie ce va fi peste doi, trei ani. I‑am zis că această ofertă e un ultim tren pentru mine. Ori fac pasul ăsta acum, plec în Arabia Saudită şi vom vedea ce va fi, ori nu mai plec niciodată.

Bănuiesc că n-a fost uşor să lăsaţi Dinamo...

Nu regret nicio secundă că am plecat de la Dinamo. Eu faţă de Dinamo mi-am făcut datoria. Chiar pot să spun că eu am fost cel care a pierdut mereu în relaţia cu Dinamo. Păi, m-au dat afară când eram pe primul loc, m-au dat afară când am câştigat titlul. Totuşi, când a venit oferta de la Al-Ettifaq, cei de la club au fost corecţi cu mine şi au acceptat să-mi rezilieze contractul.

După despărţirea de dumneavoastră, echipa a încheiat turul pe locul 8. Cum vi se pare?

De când am ajuns în Arabia Saudită, n-am mai vrut să aud de Dinamo, deşi e echipa mea de suflet. Vă spun doar atât: o Dinamo unită va fi puternică, dar o Dinamo dezbinată nu va reuşi să depăşească problemele actuale.

În Arabia Saudită aţi găsit o echipă pe locul 12 din 12.

Într-adevăr, la început mi-a fost foarte greu. Al-Ettifaq e în plină reconstrucţie. După ce a plecat Nelu (n.r. - Ioan Andone) de aici vara trecută, au fost vânduţi şi opt dintre cei mai buni jucători. Când am ajuns eu, era o situaţie dezastruoasă. Echipa era pe ultimul loc, cu două puncte, şi urmau trei jocuri cu Al-Shabab, Al-Hilal şi Al-Ittihad. Prin comparaţie, ar fi ca şi cum în România ai ajunge la Ceahlăul, iar primele tale trei meciuri să fie cu Rapid, Steaua şi Dinamo.

Şi ce aţi făcut?

Treptat, am pus lucrurile la punct. Am avut şi norocul că aici am găsit nişte copii care vor să crească. La început n-a fost uşor să-i pun la treabă. De exemplu, am programat câte două antrenamente pe zi, primul dimineaţă, când, în octombrie, era foarte cald. Ei erau obişnuiţi cu o singură şedinţă de pregătire pe zi. Apoi, a trebuit să lucrez tactic cu ei. Când am venit eu aici, ei jucau ceva din instinct. Acum jucăm altceva, avem nişte idei, fiecare are un rol bine definit. Plus că am trecut la sistemul 4-4-2, ceea ce nu prea există în Arabia Saudită, unde mai toate echipele joacă 4-2-3-1.

Al-Ettifaq pe ce loc s-ar clasa în România?

Undeva pe la mijlocul clasamentului.

Adică e cam de nivelul lui Dinamo?

Dinamo a ajuns conjunctural pe locul 8. Îşi va reveni.

„Aici, acţionarul nu-ţi reproşează de ce nu i-ai băgat jucătorul"

Cum e fotbalul în Arabia Saudită?

Aici nu există presiunea din fotbalul european. Nu auzi înjurături din tribune, presa nu te toacă, iar conducerea te lasă să-ţi faci treaba. Din aceste puncte de vedere, arabii sunt mai civilizaţi decât noi. Uite, de exemplu, de când sunt aici, n-a fost un antrenament la care să nu fie toată conducerea! Şeicii vin la stadion, pun nişte scaune pe pista de lângă gazon, beau ceai, se uită la întreaga şedinţă, dar niciunul nu se bagă peste tine.

Munca antrenorului e mai apreciată acolo decât la noi?

Aici, spre deosebire de România, antrenorul e lăsat să‑şi facă treaba. Eu am un preşedinte, plus un board cu care mă întâlnesc foarte des. Totuşi, nu s-a întâmplat ca un oficial al echipei să mă întrebe de ce nu bagi jucătorul meu, de ce nu joacă ăla, de ce l-ai folosit pe X sau pe Y. Eu îmi văd de meseria mea şi nimeni nu mă bate la cap.

V-aţi dus la Al-Ettifaq de la Dinamo, o echipă celebră pentru escapadele nocturne ale jucătorilor. Acolo v-aţi lovit de asemenea probleme?

Nu, şi îţi şi spun de ce. În primul rând, datorită religiei, ai scăpat din start de baruri, femei, discoteci şi alcool. Ah, şi aici se pierd nopţile, dar fumând narghilea! Apoi, fiecare club are un manager. Eu fac programul săptămânii, iar el răspunde de respectarea lui. De exemplu, există o chestie poate comunistă, dar foarte eficientă. La noi, fiecare jucător vine la club, iar înainte de antrenament merge la secretariat, semnează pe o foaie şi trece ora la care a ajuns la stadion. Dacă cineva n-a respectat programul, se ocupă managerul. El calculează amenzile, penalizările şi suspendările. Eu n-am nicio treabă cu chestiile astea. Eu îmi văd de antrenamente şi de pregătirea meciurilor.

Cât mai aveţi contract cu Al-Ettifaq?

Iniţial, trebuia să rămân până în mai. Săptămâna trecut însă am semnat prelungirea pe încă un an. Mai aveam o ofertă din Emirate, dar am decis să rămân aici pentru preşedintele clubului, care e un om extraordinar şi care s-a comportat ireproşabil cu mine.

Acum, obiectivul a fost evitarea retrogradării. La anul bănuiesc că pretenţiile vor creşte...

Dacă vom păstra actualul lot şi vom mai lua un jucător asiatic foarte bun, la anul ne vom bate la titlu, deşi, aici, Al-Hilal şi Al-Ittihad sunt nişte coloşi cu bugete nelimitate. Totuşi, poate că nu vom lua titlul, dar vom fi acolo sus şi vom stabili campioana.

Că vorbim de bani, se simte criza acolo?

Absolut deloc! Aici e o stabilitate care nu vezi nicăieri în lume la ora actuală. Păi, de când am ajuns aici, cursul valutar nu s-a schimbat deloc. Viaţa e foarte ieftină. De mâncare găseşti orice, mai puţin carne de porc.

Ce buget are Al-Ettifaq?

Nu ştiu. Nu m-am băgat în chestiile astea. Ştiu însă că primele şi salariile sunt la zi. Eu mă duc la stadion, iar banii îi primesc într-un plic de la un băiat şi semnez pentru ei. Nu întreb cât e în plic, de ce e atât şi de ce nu e mai mult. Oamenii sunt corecţi, nici nu trebuie să-mi fac griji.

I-a obişnuit cu refacerea

Fostul tehnician al „câinilor" i-a convins pe arabi să-şi modernizeze baza de pregătire. "În două săptămâni o să terminăm construirea unui centru de refacere. Când am venit aici nu exista noţiunea de refacere după meciuri. Am reuşit să-i conving să mergem la saună, la piscină. Apoi am vorbit cu preşedintele clubului şi i-am zis că ar fi bine să avem propriul nostru centru de refacere", a afirmat Ion Marin.

Al-Ettifaq, o echipă cu şase români

La formaţia din Dammam, stafful tehnic al clubului e format din patru români, la care se adaugă cei doi jucători transferaţi recent, Dorel Stoica (numărul 14) şi Cristi Dănălache (numărul 15). „Dani şi Dorel joacă meci de meci. Deşi sunt de puţin timp aici, ei sunt deja foarte apreciaţi de conducători şi de suporteri. N-am greşit când i-am ales. S-au adaptat repede şi pentru că aici suntem mulţi români.

Din stafful meu fac parte Gică Mihali, Vasile Dobroiu şi Leo Teoader. Ultimul se ocupă de pregătirea portarilor", ne-a spus „Săpăligă". De când a ajuns în Arabia Saudită, Dănălache a marcat trei goluri în trei meciuri, dintre care două din penalty.

Îşi vede familia în februarie

Ion Marin a plecat spre Arabia Saudită la data de 23 octombrie. De atunci nu şi-a văzut familia. „Am aranjat ca ei să vină aici, în februarie, pentru zece zile, când aia mică o să aibă o vacanţă la şcoală. Aici sunt mereu la stadion. Când nu sunt acolo, mă duc la piscină, la shopping, la restaurant", ne-a povestit tehnicianul.