VIDEO EMOŢIONANT / Nu degeaba a ajuns Sir! Vezi cum s-a comportat Alex Ferguson la sosirea la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii au aşteptat la aeroport pentru a-i vedea pe Rooney, Giggs şi, mai ales, pe legendarul tehnician al „diavolilor". Văzând că echipa sa a fost primită cu respect şi cu simpatie de fanii adverşi, scoţianul de 70 de ani a ţinut să le mulţumească suporterilor clujeni.

Dacă absolut toţi fotbaliştii lui United au trecut, fără să oprească, pe lânga fanii care aşteptau poze şi autografe, în schimb, Alex Ferguson a fost plăcut impresionat de ataşamentul românilor.

Ce a făcut?

Tehnicianul vicecampioanei din Premier League a fost singurul membru al delegaţiei englezilor care s-a oprit din drumul său spre autocar, a vorbit cu suporterii, a dat mâna cu ei şi a acordat autografe.

VEZI IMAGINILE

Ce a spus?

„Am tot respectul pentru CFR, mai ales că am văzut jocul lor cu Braga şi, ceva mai devreme, cel cu Basel. Anul trecut, noi am pierdut cu Basel, acum, ei i-au învins pe elveţieni. Avantajul celor de la CFR Cluj e că au o apărare rapidă, se apără cu mulţi jucători. În plus, ştiu cum să contraatace. În Europa, acest stil de joc e tot mai popular, tot mai multe echipe adoptă contraatacul cu mai mulţi jucători. Cel mai puternic avantaj al celor de la CFR Cluj sunt cele trei puncte pe care le au în acest moment. Dacă în cinci meciuri vor face şapte puncte e suficient pentru a merge mai departe. Dintre jucătorii CFR-ului l-am remarcat pe Rafael Bastos", a declarat Sir Alex Ferguson.

Manchester United întâlneşte, diseară (21.45 / TVR 1, Digi Sport, Dolce Sport), CFR, în „Gruia", în a doua etapă din grupele Ligii Campionilor.

În prima rundă, CFR a câştigat, în deplasare, la Braga, scor 2-0, iar Manchester United a învins Galatasaray, pe teren propriu, scor 1-0.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite