VIDEO Diferenţă mare de comportament între Simona Halep şi Serena Williams! Incident urât provocat de americancă, după eliminarea de la Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serena Williams a fost eliminată în turul al treilea al turneului de a Roland Garros, iar după meci a dat dovadă de o lipsă totală de bun simţ.

După ce a fost trimisă acasă de conaţionala ei Sofia Kenin, Serena a fost nevoită să participe la conferinţa de presă. Ajunsă la sala destinată acesteia, ea a a constatat că aceasta nu era liberă, deoarece acolo era Dominic Thiem, care tocmai se calificase în optimile de finală.

Austriacului i s-a comunicat de către organizatori că trebuie să elibereze de urgenţă sala, pentru că Serena nu poate să aştepte. Evident, lui Thiem nu i-a căzut bine incidentul

"Nu pricep, serios. Adică, ce dracu? Doar nu mai sunt un junior.E o glumă? Trebuie să părăsesc sala pentru că vine ea? Bine, atunci plec", a spus el şi s-a conformat dezamăgit.

Jurnaliştii străini au remarcat nu o dată favoritismul de care are parte fostul număr 1 mondial şi au adus în discuţie o situaţie asemănătoare petrecută acum cîteva zile, când Simona Halep a stat cuminte şi a aşteptat ca Juan Martín Del Potro să-şi termine întâlnirea cu jurnaliştii şi apoi a intrat în sala de conferinţe, ba chiar a glumit şi s-a îmbrăţişat cu acesta.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite