VIDEO Debut fabulos la Steaua. Un puşti de nici 17 ani, gol din lovitură liberă la primul meci. Roş-albaştrii înving clar Gazul, 3-0
0Steaua a câştigat fără emoţii partida cu Gaz Metan, scor 3-0, una în care, în premieră în acest an, Reghecampf a început meciul cu un vârf autentic pe teren, Piovaccari, şi i-a oferit debutul unui puşti de nici 17 ani. Robert Vâlceanu a intrat în minutul 76 şi a marcat în prelungiri, din lovitură liberă.
Faţă în faţă cu o echipă liniştită, de mijlocul clasamentului, care nu şi-a propus prea multe în Ghencea, Steaua n-a avut probleme.
A şi început perfect, cu un gol marcat repede de Keşeru (12), la a doua reuşită în trei meciuri pentru „roş-albaştri“. Reghe' a lăsat deoparte experimentele, din primele meciuri din acest an, şi a început cu un vârf de careu, Piovaccari, plus Keşeru, într-o poziţie mai retrasă.
A intrat din primul minut şi „exilatul“ Gabi Iancu, dar toate aceste mutări în echipa de start s-au datorat şi faptului că Reghe nu s-a putut baza pe Stanciu, Tănase şi Chipciu, toţi suspendaţi.
Prima repriză s-a jucat într-un singur sens, spre poarta lui Pleşca, singura surpriză la finalul mitanului fiind că Steaua avea doar 1-0 pe tabelă.
Reghecampf a lansat „bomba atomică“
În partea secundă, Gazul a părut mai prezentă în joc, nu şi în faţa porţii, unde tot gazdele s-au remarcat.
A ieşit la rampă golgheterul Piovaccari, care, după un şut bun, din lateral, respins de Pleşca, a marcat pentru 2-0, în minutul 66. Tot de pe partea dreaptă, din careu, de la 12 metri.
A opta reuşită a atacantului italian în în acest sezon, venită la un minut după ce Keşeru a fost înlocuit de Pîrvulescu. Apoi Pleşca are o dublă intervenţie, la reluările lui Prepeliţă şi Varela (72).

Singurele ocazii ale ardelenilor au venit în ultimele minute, când şuturile lui Florin Dan şi Mărcuş au fost parate de Tătăruşanu.

Vâlceanu, un puşti-minune descoperit de Reghecampf. FOTO: Răzvan Păsărică
Debut la nici 17 ani!
Pe final (76), Reghecampf l-a schimbat pe Sânmărtean cu Robert Vâlceanu, un puşti promovat de antrenorul stelist de la echipa under 17 a grupării din Ghencea şi care va împlini 17 ani abia la finalul acestei luni.
„Va fi o adevărată bombă atomică“, a promis Reghecampf, în urmă cu câteva zile, iar mijlocaşul n-a stat degeaba pe teren în finalul meciului. A „înşirat“ doi adversari, chiar la prima fază, apoi a avut şi un şut bun, puţin peste transversală, din 16 metri.
Lovitura a dat-o în prelungiri (90+2), când a executat o lovitură liberă de la 20 de metri şi l-a învins pe Pleşca, pentru 3-0. Debut remarcabil pentru un jucător din pepiniera Stelei.
S-a încheiat 3-0 pentru Steaua, care acumulează 55 de puncte, după 23 de etape, şapte peste Astra şi 10 în faţa Petrolului. Cele două contracandidate la titlu urmează să se întâlnească duminică, în meci direct, la Ploieşti.
„I-am dat tricoul tatălui meu“
„Mi-a dat încredere Mister şi am jucat fără emoţii. Am avut puţine emoţii, dar au trecut. A vrut Lato să bată lovitura liberă, dar a strigat Mister şi a spus să bat eu. Steaua e echipa mea, fac fotbal la acest club de la cinci ani şi jumătate. I-am dăruit tricoul tatălui meu“, a spus Vâlceanu, la DigiSport, la finalul primului său meci la echipa mare a Stelei.
„Vâlceanu e încă un copil, are multe de realizat. Mai avem în lot tineri de perspectivă, precum Aldea, Tîrnovan şi Grădinaru, toţi talentaţi şi care vor juca şi ei pe viitor. Aveam referinţe bune despre Robert şi de la naţionala under 17, unde a şi marcat recent, aşa că a fost normal să-i dau o şansă. Dar Robert trebuie să muncească în continuare şi să fie realist“, a explicat şi Reghecampf, la DigiSport, titularizarea puştiului Vâlceanu.
Echipele de start:
Steaua: Tătăruşanu - Varela,
Szukala

, Gardoş, Latovlevici - Pintilii, Sînmărtean - Ad. Popa, Keşeru, G. Iancu - Piovaccari
Rezerve: Niţă, Rîpă, Prepeliţă, Pîrvulescu, Grădinaru, Răduţ, Vîlceanu
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Gaz Metan: Pleşca – Trtovac, Frăsinescu, Muth, Buzean – Tahar, Todea – Al. Munteanu, Bawab, C. Petre – Vitinho
Rezerve: Greab, Llullaku, R. Avram, R. Zaharia, Fl. Dan, Mach, Mărkuş
Antrenor: Cristi Dulca
Matei, decisiv. Dinamo a câştigat la Cluj, 1-0 cu Universitatea