VIDEO Brazilia - Columbia 1-1. Neymar a trimis mingea la 10 metri peste poartă din penalty
0
Meciul dintre Brazilia și Columbia s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Întâlnirea dintre cele două a consemnat partida cu numărul 1000 din palmaresul naționalei lui Mano Menezes.
Partida de fotbal dintre Brazilia și Columbia a avut o conotație istorică pentru echipa lui Mano Menezes, întrucât brazilienii au consemnat meciul cu numărul 1000. Meciul s-a încheiat la egalitate, scor final 1-1, fiind desfășurat în Statele Unite, la New Jersey.
Sub privirile a 38.000 de spectatori, scorul a fost deschis de către columbianul Juan Cuadrado ('43), iar 20 de minute mai târziu, Neymar ('63) a venit cu golul egalizator. Brazilianul a oferit faza meciului după ce în minutul 80 a executat un penalti, iar mingea a ajuns în peluză.
Ultimele trei meciuri directe s-au încheiat cu remiză albă, șirul rezultatelor de egalitate fiind continuat, de data aceasta cu rezultatul de 1-1.