VIDEO Becali, făcut şah-mat: Ce sumă a plătit Hermannstadt pentru victoria cu FCSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali s-a zgârcit la bani, când a adus un nou atacant la FCSB, iar acum echipa nu mai înscrie
Gigi Becali s-a zgârcit la bani, când a adus un nou atacant la FCSB, iar acum echipa nu mai înscrie

Formaţia finanţată de latifundiarul din Pipera se duce în cap: a ajuns la trei înfrângeri la rând, toate cu 0-1. Şi a fost eliminată din optimile Cupei României şi, luni seară, poate pierde şi şefia clasamentului, în Liga I.

Gigi Becali l-a vândut pe Denis Man la Parma şi, potrivit spuselor sale la televizor, a băgat banii obţinuţi în buzunar, aproape în întregime!

În locul golgheterului Ligii I, un fotbalist cu 14 reuşite în tricoul FCSB-ului în actuala ediţie de campionat, a fost adus un atacant no-name şi low-cost: Ante Vukusici (29 de ani), de la Olimpija (Slovenia). Care, duminică seară, în partida Hermannstadt - FCSB (1-0) n-a fost nici măcar în lotul bucureştenilor.

Iar FCSB, după plecarea lui Denis Man, a ajuns la trei înfrângeri la rând, toate fără gol marcat. După 0-1 cu Clinceni în Liga I şi 0-1 cu Dinamo în cupă, a venit acest eşec de la Mediaş, cu Hermannstadt, în faţa penultimei clasate. Vorbim despre o echipă care avusese o victorie în ultimele 18 partide oficiale până duminică seară, când a învins FCSB!

După acest uriaş succes pentru sibieni, pregătiţi de Liviu Ciobotariu, finanţatorul echipei, Claudiu Rotar, a intervenit, telefonic, la GSP Live, emisiune moderată de Costin Ştucan, şi a recunoscut, deschis, cum şi-a motivat fotbaliştii.

„Le-am dat o primă în vestiar, după meci. De 30.000 de euro pentru toată echipa. Împart ei banii, aşa cum vor“, a dezvăluit Rotar.

Etapa a 23-a

Vineri

FC Argeş - Viitorul 1-0

Sâmbătă

Chindia - UTA 1-1

Dinamo - Sepsi 0-0

Duminică

Poli Iaşi - Astra 2-3

Clinceni - Universitatea Craiova 0-0

Hermannstadt - FCSB 1-0

Astăzi

Botoşani - Gaz Metan 17.30

CFR Cluj - Voluntari 20.30

Clasament

1. FCSB 23 15 3 5 48-21 48

2. CFR Cluj 22 14 5 3 30-12 47

3. Univ. Craiova 23 12 8 3 27-13 44

4. Sepsi 22 8 11 3 36-23 35

5. Clinceni 23 8 10 5 22-20 34

6. Botoşani 22 9 6 7 33-28 33

7. UTA 23 7 8 8 22-31 29

8. Chindia 23 7 8 8 20-21 29

9. Gaz Metan 22 8 4 10 28-32 28

10. Dinamo 23 7 5 11 23-26 26

11. FC Argeş 22 6 8 8 22-27 26

12. Viitorul 23 5 10 8 29-31 25

13. Astra 23 6 7 10 31-36 25

14. Hermannstadt 23 4 10 9 22-32 22

15. Voluntari 22 5 5 12 26-36 20

16. Poli Iaşi 23 4 4 15 23-53 16

VEZI DEZVĂLUIREA FĂCUTĂ DE FINANŢATORUL CELOR DE LA HERMANNSTADT 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite