VIDEO Barcelona, primul meci după decesul lui Vilanova: A câştigat cu două autogoluri, după ce-a fost condusă cu 2-0

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meci memorabil, duminică seara, pe "El Madrigal". Condusă cu 2-0, Barcelona a revenit în joc după două autogoluri ale fundaşilor centrali de la Villarreal, primul de poveste, şi a câştigat prin reuşita lui Messi, scor 3-2. Argentinianul a dedicat golul fostului său antrenor, Vilanova, care a pierdut bătălia cu cancerul.

Finalul sezonului e un chin pentru Barcelona. Care lasă impresia unei echipe fără antrenor, cu jucători care se pregătesc de alte destinaţii, sau cu un alt obiectiv în vizor, probabil Mondialul din vară. 

Eliminată din Liga Campionilor şi învinsă în finala Cupei Regelui, Barcelona părea a-şi dinamita duminică seară şi ultimele şanse la titlu. Afectaţi şi de decesul lui Tito Vilanova, catalanii au evoluat în nota ştearsă din ultimele partide. 

Care a făcut ca Barcelona, neînvinsă în ultimele patru meciuri pe El Madrigal, şi fără gol încasat aici în ultimele două partide, să primească două goluri în decurs de 10 minute, în meciul de duminică. 

În prelungirile primei reprizei, de la Cani, apoi în startul părţii secunde, de la Trigueros (55)

Meci încheiat pentru Barca? Nu tocmai, pentru că jucătorii catalani au primit un ajutor nesperat. Din ceruri, ar spune cei mai religioşi, de la fundaşii lui Villarreal, pentru profani. 

De ce? Pentru că Sergio Asenjo, portarul lui Villarreal, un adevărat zid în faţa lui Messi &Co. până în minutul 65, a fost învins de propriii săi fundaşi centrali. De două ori! 

Mai întâi, Paulista a reluat senzaţional, cu călcâiul (65), apoi Musacchio (78) a pus un cap imparabil, la o centrare din bandă. 

Iar după 2-2 s-a făcut 3-2, de data aceasta după o acţiune "marcă înregistrată" a Barcelonei, o colaborare perfectă între Busquets, Fabregas şi Messi, trei jucători care au trecut pe sub comanda lui Vilanova şi la echipele de juniori ale Barcelonei. 

La căpătul ei, atacantul argentinian l-a învins simplu (83), din 10 metri, pe Asenjo, dar nu s-a bucurat deloc, ridicând mâinile spre cer.

   

Vezi aici rezumatul partidei Villarreal - FC Barcelona 2-3

S-a încheiat 3-2 pentru Barcelona, care rămâne în cursa pentru titlu, deşi campionatul pare ca şi câştigat de Atletico Madrid, care are nevoie de două victorii în ultimele trei etape pentru primul triumf după 18 ani. Cu trei etape înainte de final, Atletico e lider, cu patru puncte peste Barcelona şi şase peste Real (care are şi o restanţă de disputat). 

Răspunsul lui Dani Alves la un gest rasist

În finalul meciului, când Barcelona asedia careul gazdelor, Dani Alves a avut de executat un corner de pe partea dreaptă. Moment în care, dintr-un sector al fanilor lui Villarreal, a fost aruncată pe teren, aproape de fundaşul brazilian, o banană, gest considerat rasist. Dani Alves a luat fructul de pe gazon şi l-a mâncat. 

Citeşte şi 

Singurul român care a fost coechipier cu Tito Vilanova dezvăluie drama acestuia: „De luni întregi nu mai mânca nimic“

VIDEO Cutremurător! Xavi şi Iniesta au plâns la căpătâiul lui Vilanova. Valdes a venit în cârje să-i aducă un omagiu

Tito Vilanova a murit. Fostul tehnician al Barcelonei a fost răpus de cancer

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite