Victorie surpriză la Indian Wells: Sorana Cîrstea a trecut de numărul 5 WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorana Cîrstea (32 de ani, locul 83 WTA) dovedește încă o dată că este în plină formă, reușind să o învingă pe Caroline Garcia (29 de ani, locul 5 mondial), în trei seturi, scor 6-4, 4-6, 7-5. 

Sorana Cîrstea Foto Getty Images (arhivă)
Sorana Cîrstea Foto Getty Images (arhivă)

"Nu am câștigat niciodată împotriva ei până acum. Știam ca e agresivă, știam că e în formă, înseamnă mult pentru mine că am reușit victoria. Am avut un presezon bun, m-am antrenat alături de Thomas Johansson și am simțit că joc bine, chiar dacă rezultatele nu au venit până acum, dar e un antrenor extraordinar. Le mulțumesc mult fanilor români care au venit azi să mă susțină, a fost extraordinar să îi am alături, cu inimile lor mari".

Tenismena română a reușit astfel o performanță extraordinară, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells.

Sorana, care a fost încurajată de mulți români la Indian Wells, va juca în turul următor fie cu liderul mondial Iga Swiatek, fie cu "românca" Emma Răducanu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite