Viciul care i-a înmuiat genunchii lui Florin Coman. Atacantul dispărut din circuitul naționalei este disperat să revină acasă
0Gigi Becali (67 de ani), patronul echipei de fotbal FCSB, a dezvăluit problemele cu care s-a confruntat fostul său jucător, Florinel Coman (27 de ani), în perioada în care evolua pentru campioana din Superligă. Plecat între timp fotbalul arab, Coman a dispărut complet de pe radar. Insistă să revină în România, la FCSB, dar Becali susține că l-a sfătuit să rămână cât mai mult acolo și să le ia banii arabilor.

Becali a dezvăluit pentru fanatik că lui Florinel Coman îi plăceau „apa” și „sucul de struguri”, referindu-se la consumul de vin în exces. Fostul jucător, la îndemnul patronului, a apelat la un preot pentru a se spovedi.
„Coman era terminat, distrus. Eu când vorbeam cu el îi spuneam: «Bă, vezi că ai băut 5 pahare de apă». El zicea: «Nu, nea Gigi, n-am băut, am băut doar jumătate de pahar». Zic: «Bă, ai băut 7 pahare de apă».
El nu prea știa săracul, am luat un preot, l-am dus la el. I-am zis: «Spovedește-te, spune toate păcatele tale de la 7 ani». După, purta ceva la gât și îl întreb: «Ce e asta?», el zice: «Mi-a dat-o cadou duhovnicul».
L-a spovedit, l-a curățat. Nu se putea lecui de la «apă», îi plăcea prea mult «apa». Nu e în regulă. Îi plăcea «sucul de struguri», bea «suc de struguri» la nenorocire și de atunci a terminat.
După, și-a refăcut viața. L-a curățat cu sfeștanie. Îl chema Florinel (n.r. pe preot) la câte 3-4 luni, de la Sibiu îl chema expres, îi dădea câte 1.000 de euro. Și a rămas alături de el, încă vorbește cu el de acolo (n.r. - din Qatar)”, a dat din casă Gigi Becali.
Florinel Coman a plecat de la FCSB în vara anului 2024, la Al Gharafa (Qatar). A fost împrumutat de arabi la Cagliari, dar nu a impresionat nici în Serie A, deși a început fulminant, cu gol la debut.