Verdictul Nadiei Comăneci despre gimnastica românească: a văzut finala fetelor și a vorbit deschis, la final
0Echipa feminină de gimnastică artistică a României s-a clasat pe locul 7 din 8 în finala desfăşurată, marţi, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.
România, care nu mai participase cu echipa feminină la JO din 2012, când obţinea bronzul, a reuşit să urce un loc faţă de calificări, pe care le-a terminat pe poziţia a opta. La finala de marți a asistat și Nadia Comăneci (62 de ani). Aceasta a luat loc în tribune lângă fosta mare jucătoare de tenis, Serena Williams (42 de ani), căreia i-a explicat, din când în când, sistemul de punctaj, dar și detalii. La finalul evenimentului, Nadia a vorbit pentru trimisul Agerpres la Paris, Adrian Țone.
"Fetele noastre au fost aşa sigure şi creative. Sigure pe ele, eu mă bucur enorm, pentru că e un lucru pozitiv pentru gimnastica românească, pentru generaţia de astăzi şi pentru cele care urmează. În sfârşit, acum sper că nu mai are nimeni nimic de spus şi, chiar dacă are ceva de spus, nu mai contează. Am venit în finală pe echipe după 12 ani şi acum spunem că am ieşit pe locul 7. Adică ce facem, sărim după 12 ani de neparticipare direct pe locul 2?! Au avut dificultate, frumuseţe, s-a văzut la execuţie. Au avut o dificultate mare la bârnă", a spus Nadia.
"Serenei i-am explicat cum este la gimnastică, pentru că nu a fost niciodată la un concurs de gimnastică. I-a plăcut foarte mult şi ei, şi fetiţei, care cred că face gimnastică", a completat fosta mare campioană.
Tripla medaliată cu aur de la Montreal din 1976 s-a arătat extrem de bucuroasă de primul titlu olimpic al nataţiei masculine româneşti obţinut de David Popovici la 200 m liber.
"M-am bucurat enorm pentru David Popovici. E o medalie istorică, e prima medalie olimpică pe care o câştigăm la înot (n.r. - masculin). Îi transmitem felicitări şi ne vedem şi mâine seară", a afirmat Nadia Comăneci.