Vasluiul ameninţă liderul
0După trei etape în Liga I, ambele echipe erau neînvinse şi aveau acelaşi număr de puncte, cinci. În aceste condiţii, meciul se anunţa foarte disputat şi aşa a şi fost. Moldovenii au
După trei etape în Liga I, ambele echipe erau neînvinse şi aveau acelaşi număr de puncte, cinci. În aceste condiţii, meciul se anunţa foarte disputat şi aşa a şi fost.
Moldovenii au rezolvat însă partida din prima repriză, când Ljubinkovici a marcat din penalty, iar Gheorghiu a majorat scorul, cu un şut la colţul scurt după o centrare venită de la Frunză.
Astfel, Vasluiul a ajuns pe locul doi şi ameninţă liderul. "Mă bucur pentru determinarea şi jocul exact arătate de jucătorii mei. Felicit echipa pentru partida bună şi pentru dăruire. Frunză a fost omul-cheie al meciului", a spus Dorinel Munteanu, în timp ce Ioan Ovidiu Sabău s-a plâns de faptul că elevii săi au ratat foarte mult.
"Am controlat 75-80% din repriza a doua, dar nu am ştiut să profităm. Dacă nu dai gol, nu ai rezultate. Am primit golurile cu prea mare uşurinţă şi fotbaliştii mei au dat dovadă de lipsă de concentrare şi inspiraţie", a precizat antrenorul bistriţenilor, la finalul partidei.























































