Vali Negru vrea să plece la Urziceni
Mijlocaşul rapidist a declarat că vrea să părăsească Giuleştiul pentru Unirea Urziceni. "Unirea este pentru mine singura soluţie în momentul de faţă. Ştiu că sunt condiţii foarte bune,
Mijlocaşul rapidist a declarat că vrea să părăsească Giuleştiul pentru Unirea Urziceni. "Unirea este pentru mine singura soluţie în momentul de faţă. Ştiu că sunt condiţii foarte bune, iar Dan Petrescu mă doreşte acolo, în timp ce la Rapid nu mai sunt dorit. Domnul Copos se ştie cum e, dacă joci bine, vine şi te felicită, dacă nu, aşa cum mi s-a întâmplat mie în ultima perioadă, nu te mai bagă în seamă. Acum aştept ca ambele cluburi să se înţeleagă", a spus mijlocaşul, care a mai evoluat sub comanda tehnicianului Dan Petrescu, pe vremea când juca la Sportul Studenţesc. (M.P.)




















































