"Vă implorăm, plecati de la Real Madrid!" | adevarul.ro

"Vă implorăm, plecati de la Real Madrid!"

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Cu Cristiano Ronaldo şi Kaka, plătiţi cu sume exorbitante, clubul spaniol de fotbal nu şi-a rezolvat deloc problemele, pentru că abia acum se loveşte de imposibilitatea de a determina să plece o duzină de jucători. Cei vizaţi sunt olandezii, Van der Vaart, Sneijder, Van Nistelroy şi Robben

Niciunul dintre aceşti jucători invitaţi să plece, între care 'clanul' celor 6 fotbalişti olandezi veniţi în ultimii ani, nu a contactat direcţiunea clubului, pentru a-i spune că sunt gata să caute o altă echipă, scrie cotidianul madrilen El Mundo. 'Ce bine ne simţim aici!', titrează ironic jurnalul, amintind că partea cea mai mare a 'partanţilor' potenţiali dispun la Real de salarii ridicate şi de contracte multi-anuale.

Cei 5 olandezi - Klaas-Jan Huntelaar, Arjen Robben, Wesley Sneijder, Rafael Van der Vaart şi Ruud Nistelrooy - au împreună 16 ani de contract şi salarii totalizând 80 milioane de euro în această perioadă, potrivit unui calcul efectuat de El Mundo.

Argentinianul Jorge Valdano, director general al clubului, îşi smulge părul din cap, pentru că are stringentă nevoie de aceste plecări pentru a compensa transferurile mirobolante ale lui Cristiano Ronaldo şi Kaka (aproape 160 milioane de euro) şi să limiteze masa salarială, grevată de veniturile record ale noilor 'galactici'.

Doar italianul Fabio Cannavaro, în final de contract, deci gratuit, şi atacantul argentinian Javier Saviola, transferat vineri la Benfica Lisabona pentru 5 milioane de euro, au plecat, dar mai sunt destui care nu au deloc de gând să facă loc. Printre aceştia, mijlocaşul Mahamadou Diarra sau fundaşul argentinian Gabriel Heinze.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite