Un turneu pentru istorie: Şase oameni au plecat acasă milionari în dolari. Un român a încasat peste 400.000 de dolari!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duta

Celebrul resort Atlantis din Bahamas a găzduit, între 6 şi 16 ianuarie, un turneu revoluţionar pentru industria poker-ului, oferind un fond de premii-record de peste 26 de milioane de dolari, dar şi un premiu colosal, de 5,1 milioane dolari.

1.039 de jucători au fost înscrişi la PokerStars Players No Limit Hold’em Championship (PSPC), iar 181 dintre ei au plecat acasă cu premii în bani. De la masa finală s-au ridicat, în total, şase milionari în dolari, ceea ce e o premieră. Spaniolul Ramon Collilas, jucător profesionist de poker, şi-a adjudecat premiul cel mare, în valoare de 5,1 milioane de dolari. Între primii zece jucători finalişti s-a clasat şi jucătorul român Florian Duţă, cu un câştig în valoare de 405.000 de dolari.

Participanţii la PokerStars Players No Limit Hold’em Championship (PSPC) au venit din toate colţurile lumii, unii dintre ei fiind profesionişti ai jocului, însă alături de ei s-au regăsit şi amatori, care au câştigat înscrierea, jucând pe tot parcursul anului 2018 turnee online gratuite sau cu un buy-in mic. În cursul ultimelor 13 luni, PokerStars a acordat 320 de Carduri Platinum, fiecare în valoare de 30.000 de dolari, care au acoperit costurile de intrare în turneu, transport şi cazare jucătorului câştigător. ;

Sumele câştigate de primii nouă clasaţi ai turneului

1. Ramon Colillas (foto jos, Spania) - 5.100.000 

2. Julien Martini (Franţa) - 2.974.000 

3. Marc Rivera (Filipine) - 2.168.000 

4. Scott Baumstein (SUA) - 1.657.000 

5. Jason Koonce (SUA) - 1.304.000 

6. Marc Perrault (Canada) - 1.012.000 

7. Farid Jattin (Columbia) - 746.000 

8. Talal Shakerchi (Marea Britanie) - 509.000

9. Florian Duţă (România) - 405.000

* Sumele sunt exprimate în dolari

Colillas
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite