Un fotbalist român l-a impresionat pe marele Zidane: ce spune Ochiroşii despre şansa de a ajunge la Real Madrid Castella
0
La 25 de ani, mjilocaşul care a câştigat un titlu cu Steaua şi altul cu Oţelul a ajuns în liga a treia spaniolă, însă urmează să semneze cu formaţia secundă a „galacticilor“, remarcat de fostul mare internaţional francez.
La 21 de ani, Răzvan Ochiroşii aducea victoria Stelei, în Giuleşti, într-un derby cu Rapid, marcând golul decisiv în minutul 84. Managerul roş-albaştrilor, Mihai Stoica, avea numai cuvinte de laudă la adresa puştiului născut la Galaţi. Între 2006 şi 2010, Ochiroşii a bifat 27 de prezenţe şi două goluri la Steaua.
Apoi, a ajuns la Oţelul în perioada 2010-2014: 31 de meciuri şi două goluri şi un titlu de campion. Din păcate, de aici încolo, cariera sa a luat-o la vale. Săgeata Năvodari a fost ultima grupare pentru care a jucat în România, între 2011-2012, după care a ajuns în liga a treia din Spania, mai întâi, la Fuenlabrada şi apoi la Guijuelo.
La ultimul club a fost remarcat de Zinedine Zidane, acum antrenor la Real Madrid Castella, în liga secundă din Spania. Aflat în faţa unei mari şanse, Ochiroşii a comentat pentru fichajes.com posibilitatea de a ajunge la formaţia secundă a „galacticilor“.
Ce a spus?
„E o surpriză. Ştiu că se interesează mai multe echipe de mine. Sunt însă liniştit, aştept, mă concentrez la ce am de făcut la Guijuelo. Am avut oferte şi în vara trecută, dar am decis să rămân aici, să am continuitate. Am semnat la începutul sezonului un contract pe două sezoane, dar am o clauză prin care pot pleca liber dacă primesc o ofertă din liga secundă”, a spus Răzvan Ochiroşii.
33 de meciuri şi două goluri are Ochiroşii la Guijuelo, acolo unde evoluează din sezonul 2013-2014.