Un fotbalist brazilian a murit pe teren | adevarul.ro

Un fotbalist brazilian a murit pe teren

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Fotbalistul brazilian al echipei Sao Caetano, Serginho, a murit, miercuri seara, la spitalul unde a fost transportat dupa ce a suferit un stop cardiac in timpul partidei cu Sao Paulo din campionatul

Fotbalistul brazilian al echipei Sao Caetano, Serginho, a murit, miercuri seara, la spitalul unde a fost transportat dupa ce a suferit un stop cardiac in timpul partidei cu Sao Paulo din campionatul Braziliei, a anuntat presedintele clubului, Jairo Leal, citat de AFP. Paulo Sergio de Oliveira Silva, "Serginho", in varsta de 30 de ani, s-a prabusit pe gazon in minutul 14 al intalnirii disputate pe stadionul "Morumbi". Jucatorul nu a fost faultat inainte de a lesina. Alertati de coechipieri, medicii celor doua formatii au venit langa jucatorul cazut la pamant pentru a-i acorda primul ajutor. Ei au chemat o ambulanta care l-a transportat la spital, unde a decedat la scurt timp. Fotbalistul brazilian, care avea 1,90 metri inaltime si era foarte rezistent fizic, urma de cateva luni un tratament, dupa ce a descoperit ca are unele probleme cardiace. In 1982, un alt fotbalist brazilian, Carlos Alberto, de la clubul Recife, a murit pe terenul de joc, tot in urma unui atac de cord. In 2003, camerunezul Marc Vivien Foe s-a prabusit pe teren, in timpul partidei Camerun - Columbia, din Cupa Confederatiilor, si a murit la scurt timp dupa aceea. In 2004, jucatorul ungur al echipei Benfica Lisabona, Miklos Feher, a murit dupa o criza cardiaca suferita in timpul unui meci.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite