Un antrenor trecut prin Serie A îl avertizează pe Chivu, înaintea partidei cu Union SG: „Atenție la Florucz”!
0Locul 2 în Serie A, Inter Milano revine în Liga Campionilor la fotbal, unde are deja două victorii fără gol primit (2-0 cu Ajax Amsterdam și 3-0 cu Slavia Praga). În această seară, de la ora 22:00, vicecampioana Europeai are meci în Belgia cu Union SG, formația lui Raul Florucz (24 de ani), atacantul austriac cu origini românești.

Înaintea duelului, presa italiană a luat legătura cu Alexander Blessin (52 de ani), fost antrenor la Genoa înainte ca Dan Șucu să preia clubul, dar și la Saint-Gilloise, pe care a condus-o spre primul trofeu în 110 ani de istorie.
„Inter, atenție la Florucz”, este titlul articolului din gazzetta.it. Antrenorul german, acum la St. Pauli - Bundesliga, a povestit cum funcționează clubul belgian.
„Saint-Gilloise funcționează întotdeauna conform acestei filozofii: fiecare jucător, fiecare antrenor și chiar fiecare persoană din cadrul clubului este selectată dintr-o bază de date algoritmică care analizează doar ultimii trei ani. Și este incredibil.
Combinația software-ului aduce talente enorme la prețuri accesibile. Unul în special? Boniface, plătit cu 6 milioane de euro și revândut pentru 23 de milioane de euro.
Găsesc întotdeauna jucători care se potrivesc perfect filosofiei lor. Și clubul este foarte aproape de fani, chiar dacă vor juca pe stadionul lui Anderlecht. De asemenea, au pus la punct o Academie excelentă. Cresc, cresc, cresc... În fiecare an pierd câțiva jucători cheie, dar sosesc la fel de mulți jucători de calitate”, spune tehnicianul german.
Blessin a vorbit și despre Chivu: „Când l-au anunțat ca noul antrenor, am fost surprins, dar până acum a gestionat foarte bine saltul de la o echipă mică precum Parma la una mare precum Inter. Personal, abia aștept să văd meciul. Chivu va trebui să fie atent la echipă în ansamblu, pentru că acesta este punctul lor forte. L-aș urmări pe Florucz, un atacant foarte puternic. O predicție? Dificil. Cred că Saint-Gilloise ar fi foarte fericită chiar și cu o remiză”.
Adus din Slovenia, de la Olimpia Ljubljana, Florucz este evaluat de site-urile de specialitate la 3,8 milioane de euro.