Ultima şansă pentru Adi Mutu
0După ce acum două zile, numele său era trecut pe site-ul Fiorentinei într-un comunicat cu lotul echipei, ieri a venit şi vestea cea mare pentru decarul român! Clubul „viola” a anunţat că atacantul de 32 de ani a fost reprimit la echipă, urmând a se afla de azi la dispoziţia antrenorului Sinişa Mihajlovici.
Salvarea lui Adrian Mutu s-a numit Andrea Della Valle, omul numărul unu al Fiorentinei fiind cel care i-a mai acordat o şansă. Ultima, după cum acesta a sugerat! „I-am mai dat o şansă, mi-am asumat răspunderea, acum trebuie să ne recâştige încrederea!", a spus Della Valle. Mutu nu va avea însă viaţă uşoară! O va lua de jos şi va trebui să-l convingă în primul rând pe Mihajlovici că merită un loc în primul „11".