Turcii ne-au adus shaorma şi baclavale, noi le umplem conturile cu turism sportiv: am contribuit la un câştig colosal

0
0

Asociaţia Agenţiilor de Turism din Turcia (TÜRSAB) a publicat un raport impresionant la care România poate doar visa.

A devenit deja o tradiţie ca, în fiecare iarnă, Liga I să ia cu asalt hotelurile de cinci stele în regim all-inclusive din Antalya. Argumentele în favoarea acestei alegeri sunt multiple: temperaturi bune, între 6 şi 15 grade Celsius la începutul anului, costuri reduse comparativ cu Spania şi Cipru, plus faptul că în zonă se mai găsesc zeci de echipe de fotbal cu care se pot disputa meciuri de verificare.

Datorită acestor avantaje, Turcia a înregistrat câştiguri importante din turismul sportiv în 2014. Potrivit Asociaţiei Agenţiilor de Turism (TÜRSAB), peste 550.000 de oameni au vizitat Turcia pentru evenimente şi activităţi sportive în 2014, ceea ce le-a adus turcilor un câştig de 900 de milioane de dolari! Cei mai mulţi vizitatori s-au deplasat în „Ţara Semilunei“ pentru fotbal şi golf. Din datele furnizate de TÜRSAB reiese că un turist sportiv scoate din buzunar cam de două ori mai mulţi bani decât un turist obişnuit, cheltuind 1.648 de dolari în medie.

În ciuda acestor cifre impresionante, turcii tind spre mai mult. „În unele ţări, câştigurile din turismul sportiv ajung la 25 la sută din veniturile naţionale. Şi noi trebuie să ajungem la acest nivel“, a declarat Başaran Ulusoy, preşedintele TÜRSAB. Tocmai de aceea, turcii au început noi investiţii în infrastructură pentru a putea găzdui evenimente sportive de anvergură în următorii ani.

În acest moment, Turcia ocupă locul 18 într-un clasament întocmit pe baza competiţiilor sportive găzduite de diferite ţări. 14 evenimente majore au avut loc în „Ţara Semilunei“ în ultimii opt ani, potrivit raportului furnizat de TÜRSAB.

Antalya produce 100 de milioane de dolari

Statisticile arată că, în fiecare an, 1.200 de echipe de fotbal se cantonează în Turcia, iar 90 la sută din ele îşi stabilesc cartierul general în Antalya. Astfel, această regiune contribuie cu 100 de milioane de dolari anual la veniturile din turismul sportiv. După fotbal, golful e sportul care atrage cei mai mulţi turişti în zonă, aproximativ 160.000 în fiecare an.

50.000 de euro e costul minim al unui cantonament de două săptămâni în Antalya, însă cheltuielile pot ajunge şi la 130.000 de euro în funcţie de condiţii.   3 dintre cele 18 echipe din Liga I nu s-au dus în această iarnă în Turcia, alegând alte destinaţii: CFR Cluj (Croaţia), Chiajna (Cipru) şi Ceahlăul (Italia).

Cinci tentative eşuate de a găzdui Jocurile Olimpice

Turcia are mari ambiţii în ceea ce priveşte găzduirea evenimentelor sportive de anvergură. Până acum, turcii au avut cinci tentative de a găzdui Jocurile Olimpice de Vară la Istanbul. În 2000, au pierdut în faţa Sydney, în 2004 în faţa Atenei, în 2008 în faţa Beijingului şi în 2012 în faţa Londrei. Turcii n-au participat în cursa pentru JO 2016, acordate Rio de Janeiro, însă au aplicat pentru JO 2020. Din nou, au pierdut, de această dată, în faţa oraşului Tokyo. Acum, Turcia ia în considerare o nouă tentativă pentru Jocurile Olimpice din 2024. 

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri