Trei oameni de națională au dat pagina în carieră. Ianis Hagi, Horațiu Moldovan și Olimpiu Moruțan și-au găsit echipe noi
0Internaționalii români Ianis Hagi (26 de ani), Horațiu Moldovan (27 de ani) și Olimpiu Moruțan (26 de ani) vor evolua pentru alte formații în sezonul următor.

După 5 ani, Ianis Hagi a plecat de la Rangers și vrea să înceapă o nouă provocare. Ianis a refuzat propunerile din România și Polonia și a preferat să mai aștepte pentru a prinde un contract important. De serviciile internaționalului român s-a interesat, încă din precedentele campanii de mercato, Borussia Monchengladbech, iar cele două părți sunt aproape să ajungă la un acord.
Presa din Germania a confirmat discuțiile dintre Ianis Hagi și Gladbach, iar în momentul de față mai rămâme doar acceptul fotbalistului.
„Discuțiile cu Gladbach, confirmate. Transferul, mai ușor ca niciodată. Hagi e oficial liber de contract, după ce nu și-a prelungit înțelegerea cu Rangers. De aceea e ușor de făcut transferul talentatului mijlocaș. E nevoie doar de acordul cu jucătorul. (…) Gladbach caută un înlocuitor pentru Alassane Plea, întăriri în zona creativă", notează presa din Germania.
130 de meciuri, 20 de goluri și 28 de pase decisive sunt cifrele lui Ianis Hagi la Rangers.
Duet românesc la Oviedo
Portarul tricolorilor, Horațiu Moldovan, va pleca de la Atletico Madrid (cu care mai are contract până în 2027) în perioada imediat următoare.
Conform presei din Spania, internaționalul român va rămâne în Spania, dar nu la Levante, așa cum se tot zvonea, ci la Real Oviedo, formație nou-promovată în La Liga la care mai evoluează un alt român, Daniel Paraschiv.
„Real Oviedo finalizează transferul lui Horațiu Moldovan”, au titrat spaniolii de la eldesmarque. Portarul român va sosi sub formă de împrumut pentru un sezon cu opțiune de cumpărare definitivă și îl va avea drept concurent pe post pe Aarón Escandell (29 de ani), care a dus greul în sezonul trecut.
2,2 milioane de euro este cota de piață a lui Horațiu Moldovan, conform site-ului de specialitate transfermarkt.
Moruțan merge în Grecia. Mihăilă, posibil spre Rizespor
Presa din Grecia anunță astăzi că Olimpiu Moruțan este noul jucător al lui Aris Salonic, locul 5 în Grecia în sezonul trecut și marea rivală din oraș a lui PAOK! Internaționalul român a ajuns la un acord pentru un contract pe trei ani.
Așadar, după Horațiu Moldovan (Oviedo) și Valentin Mihăilă (Rizespor), încă un internațional român și-a găsit echipă în aceste zile. Aris s-a interesat în această perioadă de mercato și de serviciile altui român, Răzvan Marin. Cele două părți n-au ajuns la un acord, iar Moruțan este văzut drept viitorul decar al echipei, potrivit celor de la gazzetta.gr.
„Transferul lui Moruțan reprezintă o achiziție de calitate pentru Aris, care mizează pe creativitatea, experiența la nivel înalt și versatilitatea sa în pozițiile din spatele atacantului sau în benzi”, notează cei de la metrosport.gr.
Românul a revenit pe teren în luna februarie, după 9 luni în care a fost scos din circuit de o accidentare gravă. Acesta și-a rupt tendonul lui Ahile în aprilie 2024, motiv pentru care a ratat participarea la Euro 2024.
Moruțan a evoluat în sezonul recent încheiat pentru Pisa, formație care a promovat în Serie A. A jucat 11 meciuri, perioadă în care a marcat două goluri și a oferit un assist.