Thiem îl contrazice pe Djokovici şi ia o poziţie tranşantă în discuţia momentului: „De ce să le dau eu bani?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dominic Thiem
Dominic Thiem

Austriacul Dominic Thiem nu vede cu ochi buni iniţiativa de a alcătui din donaţii graduale ale jucătorilor de top un fond de ajutor financiar pentru sportivii din afara Top 100 aflaţi în dificultate din cauza pandemiei, transmite publicaţia „Essentially Sports“, citând presa din Austria.

Finalist la ultimele două ediţii ale turneului de la Roland Garros dar şi la Australian Open 2020, Thiem a declarat că nu este dispus să doneze pentru această cauză, chiar dacă proiectul este susţinut de liderul mondial şi preşedintele Consiliului Jucătorilor, Novak Djokovici.

„Niciunul dinntre jucătorii mai slab clasaţi nu se luptă pentru supravieţuire. Am văzut jucători în circuitul ITF care nu sunt sută la sută dedicaţi sportului. Mulţi dintre ei sunt chiar lipsiţi de profesionalism. Nu văd de ce să le dau eu bani“, a declarat Thiem, ajuns în Top 10 mondial la 23 de ani şi în prezent locul 3 ATP.

Austriacul a transmis mai departe: „Prefer să donez oamenilor şi instituţiilor care chiar au nevoie de asta. Nicio profesie din lume nu îţi garantează succesul şi un câştig substanţial la începutul carierei. Niciun jucător de top nu a primit minic de-a gata. Toţi am fost nevoiţi să luptăm pentru a urca în clasament.“

Novak Djokovici, Roger Federer, Rafael Nadal şi Andy Murray au vorbit pe rând despre necesitate de a-i sprijini pe jucătorii mai slab clasaţi, care trăiesc de la o zi la alta şi care au rămas fără surse de venit în această perioadă. În calitate de preşedinte al Consiliului Jucătorilor din ATP, Djokovici a propus ca sportivii din Top 100 să doneze pentru un fond special, membrii Top 5 urmând să contribuie cu cele mai mari sume.

De asemenea, Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, a abordat acest subiect, cerând ca sportivii din afara Top 100 să fie sprijiniţi. „Ajunge! Deşi am rezolvat problema disparităţii dintre tenisul masculin şi cel feminin, tenisul rămâne unul dintre sporturile cu cele mai mari discrepanţe din punct de vedere financiar. Este vital ca tenisul să supravieţuiască. Şi tenisul nu poate trăi doar prin elita sa.Este timpul să ne gândim la aceşti jucători şi să îi ajutăm, mai întâi pe termen scurt şi apoi pe termen lung.Vreau să văd cum ITF, ATP şi WTA se pun virtual la masa de discuţii pentru a găsi soluţii şi să spună: STOP! Nu ne mai permitem să lăsăm în urmă jucătorii mai slab clasaţi. Nu este corect“
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite