Stoichiţă şi Caro au „zburat“!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Stoichiţă a luat-o pe urmele lui Victor Piţurcă.

După ce a adus un întreg lot nou de jucători la echipă, într-un proiect a cărui finalitate era participarea în cupele europene, „Lippi" a plecat de la Astra Ploieşti, fiind demis în urma unei şedinţe a conducerii prahovene.

Ploieştenii nu au adunat decât patru puncte în primele şase etape, nereuşind nicio victorie, iar acest lucru i-a înfuriat pe oficialii Astrei. Nici Stoichiţă nu era foarte mulţumit de condiţiile avute. Practic, el s-a plâns de ratarea fotbaliştilor de la Unirea Urziceni, care au ajuns la Steaua, asta în ciuda faptului că cei din Ghencea s-au oferit să cedeze câţiva jucători către echipa prahoveană.

Cele mai mari şanse de a-i lua locul lui Mihai Stoichiţă le are fostul tehnician al Oţelului şi al Politehnicii Iaşi, Petre Grigoraş. „E foarte posibil să vină «Grig» în locul lui Stoichiţă", a confirmat şi secundul lui „Lippi", Mihai Stoica. „Deocamdată, nu e nimic. Nu am fost contactat de cei de la Astra. Vom vedea ce va fi zilele acestea", ne-a mărturisit Grigoraş.

Aseară, şi antrenorul Vasluiului, Lopez Caro, s-a despărţit de gruparea moldoveană. Tehnicianul şi-a dat demisia de la Vaslui după rezultatele slabe înregistrate.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite