Sticlele vor fi interzise pe stadioanele care găzduiesc meciurile Campionatului Mondial
0Temperaturi ridicate și umiditate excesivă, iată ce îi așteaptă pe fotbaliștii care vor participa la CM, dar și pe suporterii din tribune. Cu toate acestea, FIFA nu va permite intrarea cu sticle cu apă în arene!

Organizat pentru prima oară în trei țări (Canada, Mexic și SUA), Campionatul Mondial de fotbal va fi și o competiție foarte lungă, urmând a se desfășura între 11 iunie și 19 iulie. Așadar, nu va fi deloc simplu nici pentru participanți, dar nici pentru cei care vor urmări competiția de la fața locului.
Deunăzi, un studiu realizat de World Weather Attribution (WWA) a precizat că aproximativ 25% dintre meciurile de la CM de fotbal (26 din cele 104 programate) se vor disputa, cel mai probabil, în condiții periculoase pentru sănătatea jucătorilor și, în unele cazuri, chiar și a suporterilor care vor fi prezenți în stadioane. Temperatura va depăși deseori 26 de grade Celsius, fiind posibil ca termometrele să arate și 38 de grade!
Sticlele cu apă vor fi vândute cu 4-6 dolari
Cu toate acestea, potrivit News.ro, Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) a decis să interzică fanilor să aducă propriile sticle cu apă pe stadioane. Și aceasta deși, în urmă cu doar trei săptămâni, Codul Oficial de Conduită al FIFA pentru stadioane prevedea că „pentru a evita orice ambiguitate, sticlele de plastic goale, transparente şi reutilizabile, cu o capacitate maximă de un litru, pot fi aduse pe stadion”.
În timpul CM de fotbal, apa îmbuteliată va fi vândută pe stadioane la un preț ce va varia între 4 şi 6 dolari.























































