Ştefan Kovacs, omul care a schimbat istoria Franţei
0
Puţini îşi mai amintesc că românul a fost antrenorul naţionalei „Cocoşului Galic“, între 1973 şi 1975. Stilul său de lucru a deschis drumul acesteia spre titlul european din 1984. 16 antrenori a avut naţionala Franţei în toată istoria sa, dintre care doi au fost străini. Primul a fost spaniolul Jose Arribas, în 1966, iar cel de-al doilea românul Ştefan Kovacs.
În 1973, Ştefan Kovacs era unul dintre antrenorii de fotbal importanţi din Europa. Ajuns la Ajax Amsterdam, unde i-a succedat lui Rinus Michels, promotorul fotbalului total, timişoreanul avea să câştige cu trupa lui Johann Cruyff de două ori Cupa Campionilor Europeni (1972 şi 1973), Cupa Intercontinentală (1972) şi Supercupa Europei (1973). Adică tot ceea ce era mai important la acea vreme. Aceste rezultate au făcut ca în momentul plecării sale de la Ajax, în noiembrie 1973, Kovacs să primească şi să accepte oferta de a antrena echipa Franţei, aflată pe atunci în derivă.
L-a promovat pe Giresse
Palmaresul românului la cârma “cocoşilor” nu a fost strălucitor: şase victorii, cinci eşecuri şi patru egaluri. Cu toate acestea şi deşi a ratat calificarea la Euro 1976, Kovacs continuă să fie preţuit şi astăzi în Franţa. Şi este apreciat pentru că a adus un progres recunoscut în ceea ce priveşte pregătirea fizică şi tactică a jucătorilor, promovând tinerii în naţională şi punând accentul pe formarea jucătorilor -el a pus bazele centrului de la Clairefontaine.
De altfel, în cei doi ani cât Ştefan Kovacs a fost antrenor al Franţei sau, altfel spus, în numai 15 meciuri, 33 de fotbalişti şi-au făcut debutul, cei mai cunoscuţi dintre ei fiind atacanţii Dominique Rocheteau şi Bernard Lacombe, dar mai ales mijlocaşul Alain Giresse.
Michel Hidalgo a continuat munca lui Socotit un tip cultivat, cu şarm, Kovacs n-a avut la dispoziţie tehnica actuală (internet, video) pentru a descoperi şi superviza jucătorii ce meritau a face parte din echipa Franţei. Din acest motiv, el a străbătut ţara în lung şi-n lat, poposind pe la cluburi. Nu toţi protejaţii săi au făcut mai apoi istorie, însă secundul românului, Michel Hidalgo, a reuşit. Numit mai apoi antrenor principal, acesta avea să formeze echipa care devenea campioană a Europei în 1984 şi a disputat două semifinale de Campionat Mondial (1982 şi 1986). Indiscutabil, un merit în aceste reuşite l-a avut şi Ştefan Kovacs.
Exemplul său e dat şi în rugby
Numele celui care a pregătit şi pe CFR Cluj şi Steaua în România este pomenit şi în alte sporturi decât în cel cu balonul rotund. Vorbind despre actualul antrenor al echipei de rugby a Franţei, Marc Lievremont, cotidianul „La Depeche du Midi“ scria anul trecut că nimeni în Hexagon de la Ştefan Kovacs încoace nu s-a delimitat atât de spectaculos de perioada precedentă, nu a schimbat atât de radical strategia, lansând o operaţiune atât de evidentă de întinerire a lotului. Aşadar, bănăţeanul este şi acum, după 30 de ani, antrenorul-reper din sportul francez.
Şi Wenger i-a urmat exemplul!
La Ajax, românul a avut însă meritul de a se fi făcut acceptat de „banda lui Cruyff“ - se spune că la un antrenament, starul olandez a şutat o minge spre nea Pişti, iar acesta, deşi discuta cu cineva, a văzut-o cu coada ochiului şi a oprit-o cu un stop elegant. După ce a plecat din Franţa, Kovacs a lucrat la FRF (1976-1982), în acea perioadă apărând, deloc întâmplător – Centrul „Luceafărul“. Apoi, timişoreanul a mers la Monaco, lui succedându-i în 1988 tânărul Arsene Wenger, cunoscut astăzi şi pentru că a lansat numeroşi tineri talentaţi, aplicând metoda lui Kovacs.
Rezultatele echipei Franţei cu Ştefan Kovacs antrenor
- 1973: Franţa - Grecia 3-1, RFG -Franţa 2-1, Franţa - Danemarca3-0
- 1974: Franţa - România 1-0, Cehoslovacia - Franţa 3-3, Franţa-Argentina 0-1, Polonia-Franţa 0-2, Belgia - Franţa 1-2, Franţa -RDG 2-2
- 1975: Franţa - Ungaria 2-0, Franţa - Portugalia0-2, Islanda-Franţa 0-0, Franţa - Islanda 3-0, RDG - Franţa 2-1, Franţa -Belgia 0-0
Cariera lui Ştefan Kovacs

Ajaxul lui Kovacs
Ca jucător: Charleroi (1938-1941 / Belgia), Ripensia (1941), KAC (1941-1944 / Ungaria), CFR (1947-1950), „U“ Cluj (1950-1953).
Ca antrenor: „U“ Cluj (1953-1962), secund naţională (1962-1967), Steaua (1967-1971), Ajax, (1971-1973), Franţa (1973-1975), naţionala României (1976-1980), Panathinaikos (1981-1983), Monaco (1986-1987).
Palmares ca antrenor:
Campion al României: 1968 (Steaua)
Cupa Intercontinetală: 1972 (Ajax)
Cupa Campionilor: 1972 şi 1973 (Ajax)
Supercupa Europei: 1973 (Ajax)
Campion al Olandei: 1972 şi 1973 (Ajax)
Cupa României: 1969, 1970, 1971 (Steaua)