Steaua vrea un portar din Cehia | adevarul.ro

Steaua vrea un portar din Cehia

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Alarmaţi de evoluţiile din ce în ce mai slabe ale portughezului Carlos, conducătorii Stelei caută un înlocuitor de portar. Astfel, managerul general al roş-albaştrilor, Mihai Stoica, l-a luat

Alarmaţi de evoluţiile din ce în ce mai slabe ale portughezului Carlos, conducătorii Stelei caută un înlocuitor de portar.
Astfel, managerul general al roş-albaştrilor, Mihai Stoica, l-a luat în vizor pe portarul ceh Marek Cech de la Slovan Liberec. Oficialul stelist l-a urmărit pe fotbalist în partida pe care formaţia cehă a terminat-o la egalitate, scor 0-0 cu deţinătoarea Cupei UEFA, FC Sevilla. Portarul, în vârstă de 30 de ani, a avut câteva intervenţii curajoase în faţa atacanţilor spanioli, dar evoluţia sa nu a fost edificatoare. De altfel, şi preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, are idei pentru postul de portar la Steaua. Mitică l-a sfătuit pe patronul roş-albaştrilor, Gigi Becali, să-l cumpere pe Călin Albuţ de la Gloria Bistriţa, pe care bossul LPF îl consideră unul dintre cei mai buni portari din Liga I. (C.P.)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite