Stanciu a înscris în victoria prin care Slavia a câştigat campionatul! Românul, la al doilea titlu în Cehia VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stanciu

Cu patru etape înainte de finalul sezonului, Slavia Praga, gruparea la care joacă Nicolae Stanciu, a câştigat matematic titlul în Cehia.

În etapa a 30-a a campionatului intern, Slavia s-a impus duminică, pe teren propriu, scor 5-1 în faţa echipei Viktoria Plzen, într-un meci în care Stanciu a dat pasa de gol pentru 4-1 şi a semnat ultima reuşită pentru formaţia sa. 

Gazdele au marcat prin Holes ‘6, Kasa ’22 (autogol), Van Buren ’47. Bah ’72 şi Stanciu ’84 (şut din afara careului mare), în timp ce pentru Plzen a punctat  Kacer, în minutul 67.

Neînvinsă de 42 de meciuri în competiţia internă (24 de victorii şi 6 egaluri în acest sezon), Slavia a câştigat pentru a treia oară consecutiv titlul de campioană, a doua oară de la transferul fotbalistului român.

Echipa pragheză a ajuns la al 21-lea titlu din istorie, în timp ce Nicolae Stanciu are acum cinci campionate câştigate în carieră, alte două fiind obţinute în România (ambele cu FCSB) şi unul în Belgia (Anderlecht).

În această ediţie de campionat, mijlocaşul român a marcat 12 goluri şi a reuşit 6 pase decisive.

Slavia Praga este în cursă pentru realizarea eventului, urmând să joace în semifinalele Cupei Cehiei împotriva rivalei locale, Sparta, formaţie la care joacă Florin Niţă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite