Spectacol în derby-ul provinciei
Partida de pe stadionul Gruia a avut un început demn de statutul de derby al etapei. Semedo a ridicat publicul în picioare după numai două minute printr-un gol înscris la capătul unui atac
Partida de pe stadionul Gruia a avut un început demn de statutul de derby al etapei. Semedo a ridicat publicul în picioare după numai două minute printr-un gol înscris la capătul unui atac rapid al gazdelor. Replica oaspeţilor a fost promptă, iar Pleşan a adus egalarea cu o lovitură de cap de la marginea careului mic.
Partida a continuat într-un ritm alert cu ocazii la ambele porţi. Eugen Trică a readus CFR-ul în avantaj după ce a înscris cu un şut de la 16 metri excelent plasat. Spectacolul a continuat şi în repriza secundă. Poli a trecut de la agonie la extaz în numai trei minute. După eliminarea lui McKain în minutul 64, Pleşan a înscris din nou restabilind egalitatea. Tensiunea a atins cote maxime în minutul 75, atunci când Stancu l-a agăţat pe Didi în careu, iar Balaj a acordat penalty. Acelaşi Didi şi-a exasperat fanii executând slab penalty-ul. Finalul a fost incendiar cu ghinionistul Didi ratând din nou o ocazie uriaşă în prelungiri.





















































