Snooker: VIDEO Mark Williams câştigă Openul Chinei | adevarul.ro

Snooker: VIDEO Mark Williams câştigă Openul Chinei

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Mark Williams la ceremonia de premiere
Mark Williams la ceremonia de premiere

Mark Williams este cel care a ridicat în această seară trofeul Openului Chinei după ce l-a învins pe Ding Junhui cu 10-6.

După patru ani în care nu a mai câştigat nici o competiţie oficială aducătoare de puncte în clasamentul general, Mark a reuşit acum să ridice trofeul chinez. Victoria este cu atât mai surprinzătoare cu cât Ding a condus scorul în prima sesiune.

"Mă simt în al nouălea cer, acum, că am câştigat din nou. A trecut mult timp, dar m-am antrenat încontinuu şi am avut mereu încredere că va veni şi timpul meu", a spus jucătorul în vârstă de 35 de ani care tocmai a câştigat cel de-al 17-lea campionat din cariera sa.

"Meciul jucat astăzi a fost unul destul de dificil şi amândoi am jucat bine. Mi s-a părut că am avut un pic de ghinion în prima sesiune, dar am ştiut că dacă îmi păstrez calmul şi joc aşa cum am jucat toată perioada, o să reuşesc. Loviturile de siguranţă, cele de distanţă şi breakurile au fost destul de bune şi sper că voi juca la fel şi în Campionatul Mondial. Gândul cu care am pornit în acest sezon a fost să ajung iar în primii 16 clasaţi. Acum mă simt foarte bine că am reuşit acest lucru şi că de asemenea am obţinut şi premiul Openului Chinei", a declarat Williams la finalul meciului.

"Ding a jucat şi el foarte bine. După Ronnie O'Sullivan şi John Higgins el urmează în topul jucătorilor buni. La finalul meciului stăteam amândoi şi ne întrebam reciroc cu cine va trebui să jucăm în primul tur al Campionatului Mondial. Amândoi am răs şi i-am mulţumit lui Dumnezeu că nu am picat iar împreună. Presiunea fost mai mult pe Ding, pentru că el a jucat pe terenul propriu", a spus galezul despre adversarul său.

"Am jucat bine şi nu consider că am greşit prea mult. Mark a dominat jocul în a doua sesiune şi nu am avut de ales", a declarat, la rândul său, Ding Junhui.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite