Situație critică la CFR Cluj. Datoriile pot bloca accesulul formației la licența de joc. Termen-limită crucial pentru club

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iuliu Mureșan, președintele CFR Cluj, a tras un semnal de alarmă în privința situației financiare a clubului, explicând că participarea grupării în competițiile europene este pusă sub semnul întrebării, în prezent.

CFR Cluj riscă să nu obțină licența UEFA  Foto/Facebook
CFR Cluj riscă să nu obțină licența UEFA Foto/Facebook

Oficialul ardelenilor a precizat că formația din Gruia trebuie să achite o parte importantă din datorii până la data de 15 ianuarie, pentru a putea obține licența UEFA.

Deși clubul urmează să primească aproximativ 7 milioane de euro din transferul lui Louis Munteanu, suma nu va ajunge integral și imediat în conturile CFR-ului, ci va fi plătită în mai multe tranșe. Chiar dacă DC United a virat deja o parte din bani, problemele financiare nu sunt încă rezolvate, iar conducerea este nevoită să continue politica de vânzări.

În această perioadă de mercato, CFR Cluj s-a despărțit deja de doi jucători importanți, Lindon Emerllahu și Louis Munteanu. În continuare clubul se confruntă cu întârzieri la plata salariilor, iar nivelul datoriilor pune în pericol prezența echipei în cupele europene.

E vorba de 7 milioane de euro pentru Louis Munteanu. Contractul e făcut în euro, nu în dolari. Avem niște bonusuri care se vor adăuga în funcție de performanțe. Noi mai avem nevoie să vindem, sunt probleme pe care le-am moștenit și am încredere că le vom rezolva într-o lună-două!”, a recunoscut președintele CFR Cluj.  

CFR Cluj se află de mai mult timp sub supravegherea UEFA

Acumularea de datorii poate avea drept consecință o suspendare temporară din cupele europene pentru formația din Gruia. De-a lungul anilor, clubul controlat de Ioan Varga a reușit să evite în ultimul moment o astfel de sancțiune, însă riscul rămâne unul real.

Totuși, Mureșan a subliniat că licența pentru Liga 1 nu este afectată și nu există riscul ca echipa să fie exclusă din competiția internă.

„Există restanțe la salarii. Cu banii care vor intra în ianuarie, o să închidem multe capitole, dar nu toate. E eșalonată plata pentru Louis. Dar sunt posibilități să luăm banii înainte de limită, trebuie însă să cedăm un procent de 5%. Putem activa această opțiune. Dacă nu vom face anumite plăți până pe 15 ianuarie, riscăm nu luăm licența UEFA, pentru că suntem monitorizați.

Licența pentru Liga 1 nu e în pericol, dacă reușim să plătim până pe 15 ianuarie dintre datorii, putem lua și licența UEFA. Suntem în discuții pe mai multe fronturi, să vedem ce bani putem atrage, și de pe Louis, și de la anumiți sponsori!, a mai declarat Iuliu Mureșan, conform digisport.ro.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite