Simona Halep: „Sunt încă departe de un Grand Slam“. Ce îi lipseşte româncei să îşi îndeplinească visul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a mărturisit că încă nu se simte capabilă, din punct de vedere mental, să ducă la aceeaşi intensitate un turneu de două săptămâni.

Jucătoarea de pe locul 4 WTA e de părere că a făcut progrese importante în direcţia potrivită, iar victoriile lui Angelique Kerber îi dau aripi, însă suprinde declarând că e încă departe de a fi pregătită pentru cucerirea unui Grand Slam.

Simona Halep se antrenează la Adelaide pentru noul sezon, care va debuta la Shenzen la începutul anului şi va continua cu Australian Open, Înainte de a ateriza acasă la Darren Cahill, Simona i-a făcut un compliment antrenorului său, într-un interviu acordat DigiSport, afirmând că şi-ar dori o relaţie de colaborare cu australianul până la încheierea carierei. Simona a mai spus că, din punct de vedere mental, se consideră încă departe de câştigarea unui Grand Slam, însă există şi părţi bune: a început să creadă tot mai mult în acest vis, iar succesele lui Angelique Kerber o motivează şi mai mult.

Halep crede că nemţoaica nu va putea domina circuitul WTA aşa cum a făcut-o Serena Williams în ultimii ani, şi că sunt în acest moment 6 fete din Top 10 WTA care pot oricând să câştige un Grand Slam. 

Simona Halep despre….

Anul 2016
A fost un an bun, am început greu, fiind puţin bolnavă, dar după aceea mi-am revenit, câştigând turneul de la Madrid, dar de la Indian Wells pot să zic că am început sa îmi simt jocul. Apoi, am venit la Bucureşti, unde chiar mi-a fost mare drag, a fost special pentru că am câştigat turneul din nou. Apoi, bineînţeles, Montrealul, o experienţă frumoasă, cu mulţi români în tribune, a fost o săptămână de vis, mai ales că am jucat şi finala de la dublu cu Monica.

Relaţia cu Darren Cahill
Am fost o persoană destul de stabilă cu antrenorii, însă ultimii ani au fost destul de dificili, pentru că nu mi-am găsit liniştea alături de anumite persoane. Îmi place Darren pentru că e relaxat şi nu pune presiune pe rezultat, îmi spune să mă bucur şi mereu mă întreabă: “Aici ne dorim să fim, facem ce ne placem, nu?> . Nu vreaă să spun cuvinte mari, dar eu mi-aş dori să termin cariera avându-l pe el antrenor, iar echipa de acum îmi place foarte mult.

Schimbările din clasamentul WTA
Clasamentul nu e o presiune, dar e plăcut că am terminat trei ani la rând în Top 5, asta înseamnă că merg bine, dar pentru mine Grand Slamul e mult mai important. După clasament, este anul lui Kerber, dar cred că sunt multe fete puternice şi nu pot să zic că vad o diferenţă mare între ea şi celelalte din Top 10, cum era între Serena şi noi. La Kerber văd foarte multă dorinţă.  Cred că vom mai vedea schimbări, 6 fete din Top 10 pot câştiga un Grand Slam, nu cred ca Angelique Kerber va domina cum a dominat Serena.

Cât de aproape e de un Grand Slam
Am avut multe experienţe la Grand Slamuri, am fost aproape uneori, dar pot să zic că încă sunt departe din punct de vedere mental. Bineînţeles că am început să cred mult mai mult că pot să câştig, dar îţi trebuie noroc şi să fii două săptămâni în fiecare zi la acelaşi nivel mental, fizic şi ca joc. Visez la acest lucru, mai ales după ce am văzut-o pe Kerber câştigând de două ori. Cred că jocul e cel mai important, să fii două săptămâni sus, indiferent de zi sau de adversar.

Tenisul din faţa televizorului
Mă uit mai mult la băieţi, urmăresc jucatorii de top şi să încerc să învăţ. Federer îmi place foarte mult, stilul lui, natural , calm, mi-aş dori să fiu ca el, dar nu se va putea. Îl admir şi pe Andy, aşa cum e el, agitat, mă regăsesc în el, a dovedit că nu trebuie să fii perfect ca Federer ca să fii acolo sus.

Dorinţa de a reprezenta România
Pentru mine, România înseamnă mult. Dacă nu însemna, mă mutam de aici. Puteam trăi oriunde. Dar îmi place să trăiesc aici. Căldura din această ţară nu este oriunde. Oamenii m-au criticat, dar deciziile au fost luate strict din cauza sănătăţii. La Fed Cup. am zis că mai bine să las pe cineva fresh să meargă şi să facă ceva pentru ţară. Au fost decizii luate strict de mintea mea şi de sufletul meu. Ştiu că poate ar fi trebuit să fac un efort să mă duc, dar aşa am considerat că e mai bine.
Iar la Rio, mi-a fost teamă de Zika. Am citit multe articole şi am văzut că mulţi sportivi străini au renunţat. Cred că a fost o decizie foarte bună pentru că la început de an am avut multe luni în care nu m-am simţit deloc bine. Am vrut doar să îmi menţin sănătatea. Şi aşa a fost până la urmă. Am regretat mult că n-am fost acolo.

Reacţiile din media
Am învăţat să gestionez mai bine părerile altora, şi pe cele pozitive, şi pe cele negative. Încerc să evit lumina reflectoarelor, nu pot să spun ca îmi dispalce, dar nu îmi doresc sa fiu mereu în centrul atenţiei. Daca aş putea sa evit interviurile, sută la sută le-aş evita, dar e bine să fii în contact cu fanii. Cu presa din România am o relaţie corectă, au fost anumite articole care m-au afectat la un moment dat, dar cred că fiecare îşi face jobul.

Concurează pentru o nouă distincţie

Simona Halep se numără printre nominalizatele pentru lovitura anului în Fed Cup, câştigătoarea urmând să fie anunţată în ultima zi din 2016. Halep a fost nominalizată pentru un punct de la întâlnirea cu Cehia, din primul tur al Fed Cup, în meciul contra Karolinei Pliskova. Mai sunt nominalizate Belinda Bencic, Viktorija Golubic, Caroline Garcia (cu două puncte) şi Barbora Strycova. Câştigătoarea va fi desemnată prin comentarii la postarea de pe Facebook a Fed Cup. Halep poate fi votată cu comentariul #ShotA. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite