Simona Halep îi îngrijorează pe şefii olimpismului românesc: "Ar fi neîmplinită dacă ar face asta"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu virusul Zika, menţionând că se gândeşte la varianta să nu participe la Jocurile Olimpice de la Rio.

Secretarul general al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Ioan Dobrescu, a declarat, marţie, agenţiei News.ro, că Simona Halep ar avea o carieră neîmplinită în cazul în care ar decide să nu participe la Jocurile Olimpice de la Rio din cauza temerii de infestare cu virusul Zika.

"Este o discuţie legată de Zika şi e normal să existe şi temeri, dar ţinând cont de toate indicaţiile făcute de corpurile medicale care s-au deplasat acolo, jocurile sunt fezabile. Mai mult, acolo este toamnă, iarnă aproape şi ţânţarii şi incidenţa Zika este redusă. Suint măsuri de prevenţie onorabile, dar e normal să existe şi un anume nivel de spaimă. Asta nimeni nu poate să interzică sportivilor să-şi facă probleme. Dar cred că e puţin prea departe. În plus, cred că a fost o declaraţie pur şi simplu, nu e o decizie definitivă. O mare sportivă ca Simona ar avea o carieră neîmplinită dacă nu ar participa la Jocurile Olimpice şi poate să obţină chiar o medalie. Marii campioni participă la genul ăsta de competiţie şi ar fi mare păcat pentru cariera ei să ia o decizie în sensul neparticipării. În plus, era una dintre cele mai îndreptăţite să fie portdrapelul României, fiind una dintre cele mai iubite sportive din România. Lucrurile trebuie tratate cu calm, e o simplă declaraţie în momentul de faţă”, a declarat Dobrescu, pentru News.ro.

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, luni, după ce s-a calificat în turul doi la Wimbledon, că este foarte îngrijorată din cauza virusului Zika şi că la finalul turneului din Anglia se va hotărî, după ce va discuta cu medici, dacă va participa sau nu la Jocurile Olimpice, informează Reuters.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite