Simona Halep: „Am avut un moment când am simțit că se poate termina totul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana de tenis Simona Halep a vorbit joi seară, în cadrul unei emisiuni tv, despre experiența tristă din perioada în care a fost suspendată.

Simona Halep
Simona Halep

Când a fost  suspendată din tenis, în toamna lui 2022, primele cuvinte ale Simonei Halep au fost că se simte trădată. La un an și jumătate distanță, după decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv prin care s-a redus pedeapsa sportivei de la patru ani la 9 luni Simona a vorbit în exclusivitate despre perioada grea din viața ei.

M-am simțit trădată în acel moment, știam că nu am făcut nimic, nici prin gând nu mi-a trecut să fac așa ceva și nici nu mi-a sugerat nimeni. Am fost profund afectată în interior.

Am avut un moment când m-am gândit că se poate termina totul. Am avut senzația că nu pot să-mi dovedesc nevinovăția, pentru că este un sistem greu de învins”, a spus Simona Halep în emisiunea lui Mihai Gâdea, de la Antena 3.

Sportiva a mai susținut că echipa de avocați și-a făcut cu prisosință treaba.

”Când știi că nu ai făcut nimic te gândești că cineva ți-a făcut rău. Am cerut echipei de avocați să facem tot ce se poate pentru a vedea de unde vine această problemă. Am avut noroc de avocați, pentru că sunt foarte multe cazuri de contaminare în sport. La Academia din Franța am lucrat  pe încredere cu oamenii de acolo. Am discutat despre suplimente și când mi-au recomandat acest supliment am întrebat dacă sunt testate și sigure, dar nu m-am gândit niciodată că pot să trec prin această nedreptate. Atunci am avut încredere și le-am luat. Consider că a fost neglijență din partea echipei mele, care nu a  verificat, dar și mult ghinion”, a mai spus Simona.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite