Halep, lecție predată Serenei Williams: răspuns simplu al Simonei după remarca infantilă a americancei

0
Publicat:

Simona Halep (32 de ani) s-a întors în țară și, așa cum era de așteptat, a fost asaltată de reporteri cu întrebări despre diverse subiecte legate de decizia TAS, plus viitorul ei în tenis acum, când urmează revenirea în circuit după un an și jumătate.

Serena Williams
Serena Williams

La un moment dat, „Simo“ a fost rugată să facă un comentariu și despre modul în care a fost ironizată de Serena Williams. Mai ales că, după reducerea suspendării, mulți fani chiar au cerut ca Halep să aibă o reacție vizavi de atacul sub centură lansat de fosta jucătoare din SUA. Doar că, pusă în fața acestei situații și deși avea posibilitatea de a răspunde dur la o mârlănie a Serenei, Halep a refuzat să facă acest lucru. În schimb, reacția ei despre acest subiect a fost una elegantă, decentă.

N-am absolut nimic să-i transmit. N-am pentru că n-am luat absolut nimic negativ (n.r. – se referă la substanțe dopante). Fiecare e liber să declare orice dorește. Au fost multe critici, multe jigniri la adresa mea. Pot să spun că m-au motivat zi de zi să arăt adevărul, iar cei care m-au susținut au fost mult mai mulți și mult mai importanți. Eu sunt bine, sunt împăcată sufletește pentru că știu că n-am făcut absolut nimic, s-a și dovedit acest lucru. Am foarte mulți oameni care mă apreciază și mă susțin necondiționat. Cu ei pot să fac treabă din nou“, a spus Halep la sosirea în țară.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite