Schimbare de lider în Superliga, după ce CFR Cluj a dat lovitura pe terenul Universității Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj este noul lider al Superligii de fotbal, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 18-a.

CFR Cluj a trecut pe primul loc al clasamentului. Foto Facebook
CFR Cluj a trecut pe primul loc al clasamentului. Foto Facebook

Oaspeţii au deschis scorul prin Matei Ilie (5), în urma unui corner, iar kosovarul Meriton Korenica (87) a parafat victoria clujenilor, la capătul unui contraatac.

CFR şi-a luat astfel revanşa după meciul tur, câştigat cu 2-0 de Universitatea și rămâne neînvinsă în deplasare în acest campionat. În schimb, Universitatea, care era neînvinsă acasă până la acest meci, a suferit prima înfrângere pe stadionul Ion Olbemenco.

image

În urma unui adevărat tur de forță, în care CFR Cluj a obținut patru victorii şi patru egaluri, formația lui Dan Petrescu a reușit nu numai să prindă rivala din Cluj, ba chiar să o și depășească, cel puțin până la partida Universității de luni contra celor de la UTA Arad.

Universitatea Craiova - CFR Cluj 0-2 (0-1)

Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova

Au marcat: M. Ilie (5), Korenica (87).  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite