Dramatism total în Gruia: Rapid smulge un punct în ultimul minut pe terenul lui CFR Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj nu a profitat de pasul greșit al liderului U Cluj, înfrânt surprinzător pe terenul ultimei clasate, Hermannstadt.  Elevii lui Dan Petrescu au terminat la egalitate cu Rapid, 1-1, sâmbătă seara, în Gruia, într-un meci din etapa a 17-a a Superligii de fotbal și s-au apropiat la două puncte de rivalii din oraș.

CFR Cluj și Rapid s-au anihilat în Gruia. Foto Facebook
CFR Cluj și Rapid s-au anihilat în Gruia. Foto Facebook

CFR a deschis scorul prin Alin Fică (81), autorul unui şut de la 18 metri, dar oaspeţii au egalat prin sârbul Borisav Burmaz (90), care a reluat în plasă din câţiva metri centrarea lui Andrei Borza.

CFR Cluj și Rapid nu mai știu de când nu au pierdut

Rapid a avut două ocazii în prima repriză, prin Tobias Kristensen (31) şi Claudiu Petrila (37), însă ambii au fost imprecişi. Adrian Păun (29) a semnat cea mai mare ocazie a gazdelor (29), cu un şut pe lângă poartă de la 22 de metri.

În partea secundă, gabonezul Aaron Boupendza (73) a şutat în bara transversală, iar şutul Florent Hasani din marginea careului a fost reţinut de Otto Hindrich (80). Clujenii au avut o ocazie mare prin Matei Ilie (79), care a reluat pe lângă poartă din 5 metri.

image

CFR este neînvinsă de şapte meciuri, în care are trei victorii şi patru egaluri. Rapid nu a pierdut de cinci etape, în care a adunat trei victorii şi două egaluri.

CFR Cluj - Rapid 1-1 (0-0)

Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' - Cluj-Napoca

Au marcat: Fică (81)/ Burmaz (90).

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite