Şarapova, absentă la Turneul Campionilor
Rusoaica Maria Şarapova nu va evolua la Turneul Campioanelor, ce va avea loc între 4 şi 9 noiembrie, la Doha, din cauza unei leziuni la umărul drept. Problemele pentru Şarapova au început încă
Rusoaica Maria Şarapova nu va evolua la Turneul Campioanelor, ce va avea loc între 4 şi 9 noiembrie, la Doha, din cauza unei leziuni la umărul drept. Problemele pentru Şarapova au început încă din luna august, conform AFP. „Am făcut progrese substanţiale, dar recuperarea durează mai mult timp decât aş fi crezut.
Stafful tehnic şi apropiaţii mei au decis că este necesar să pun punct acestui sezon“, a explicat jucătoarea din Rusia pe site-ul personal. Şarapova se află pe poziţia a şasea în clasamentul WTA Tour. Ea a reuşit să se califice pentru Turneul Campioanelor, ce va avea loc pentru prima dată în Qatar, după ce precedentele două ediţii fuseseră găzduite de Madrid. Rusoaica a câştigat primul turneu de Grand Slam al sezonului, Openul Australiei, dar această accidentare la umăr a constrâns-o pe sportiva din Rusia să nu ia parte decât la nouă turnee WTA în acest an competiţional.




















































