Sabalenka, somată să plece de la masă. Campioana de la Miami, stânjenită la restaurant
0Aryna Sabalenka, 26 de ani și numărul 1 WTA, a câștigat WTA 1000 de la Miami, după ce a învins-o pe americanca Jessica Pegula în finală. Sâmbătă seara, bielorusa a fost victima unei farse a comedianului new-yorkez Aris Yeager.

Cunoscut pe rețelele de socializare drept „The European Kid”, americanul îl interpretează de obicei pe Louis, un tânăr răsfățat și nepoliticos.
Într-un restaurant din statul Florida, el s-a apropiat de masa ocupată de jucătoarea de tenis și de echipa ei și i-a rugat să elibereze locul cât mai curând.
Un membru al staff-ului belarusei i-a răspuns: „Înțelegi cu cine vorbești? Regina Miami, jucătoarea numărul 1 de tenis al anului”.
„Nu-mi pasă cine este, am avut această masă, spun doar să te grăbești!” a cerut creatorul de conținut.
Sabalenka era neîncrezătoare și stânjenită și, în cele din urmă, i-a oferit băiatului ceva de mâncare în glumă: „Vrei o gustare?”. La final, sportiva a râs.