Românii fac furori în lume: antrenorul care tocmai a realizat o mare performanță e ignorat în țară

0
Publicat:

Răzvan Lucescu (55 de ani) e, astăzi, în centrul atenției, pe bună dreptate, după titlul pe care l-a cucerit, în Grecia, cu PAOK Salonic. Adevărul a redat aici primele declarații oferite de fostul selecționer, singurul nostru „principal“ de succes, la nivel înalt, în acest sezon.

Florin Motroc, prezent aici la o emisiune realizată de Antena Sport
Florin Motroc, prezent aici la o emisiune realizată de Antena Sport

Ce fac însă alți antrenori români, răspândiți în lume? Adevărul prezintă situațiile lor, pe scurt, cu o mențiune specială pentru Florin Motroc.

*Ladislau Bölöni (Metz) – A evitat retrogradarea directă, în ultima etapă, datorită unui gol înscris mai mult decât rivala Lorient în deplasare! Pe 30 mai și 2 iunie va juca un baraj al salvării, cu o echipă din liga a doua care va fi desemnată în zilele următoare.

*Florin Motroc (Khaitan) – Potrivit jurnalistului Narcis Drejan, a reușit o performanță remarcabilă, prea puțin mediatizată la noi. A preluat Khaitan de pe ultimul loc în Kuweit și tocmai a salvat-o de la retrogradare, terminând pe 2 în play-out.

*Cosmin Olăroiu (Sharjah) – Sezon cenușiu în Emirate pentru un antrenor „abonat“ la trofee. Sharjah ocupă doar locul 6 din 14 în prima ligă.

*Daniel Isăilă (Ajman) – Locul 7 în Emirate, liniștitor, pentru o formație care își propune doar să nu retrogradeze, capitol la care n-a avut emoții sub comanda fostului selecționer al echipei U21.

*Cosmin Contra (Damak) – Alt antrenor care stă pe un loc „călduț“, 10 din 18, dar în prima ligă saudită. Rezultatele sunt de nivelul echipei și, drept urmare, Contra urmează să semneze prelungirea contractului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite